Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru domnitor

domnitor, ~oare [At: CORESI, EV. 192/30 / Pl: ~i, ~oáre / E: domni + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care domnește Si: domn (2), stăpânitor, suveran. 3 sm (Spc) Titlu purtat de suveranul României între 1859 și 1881. 4 a (Îs) Familie (sau casă) ~oare Dinastie. 5 a (Îvr) Care dăinuie.
DOMNIT├ôR, -O├üRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii Rom├óniei ├«ntre 1859 ╚Öi 1881; persoan─â care avea acest titlu. II. Adj. 1. (├Än sintagma) Familie (sau cas─â) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domne╚Öte, st─âp├óne╚Öte, domin─â. ÔÇô Domni + suf. -tor.
DOMNIT├ôR, -O├üRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii Rom├óniei ├«ntre 1859 ╚Öi 1881; persoan─â care avea acest titlu. II. Adj. 1. (├Än sintagma) Familie (sau cas─â) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domne╚Öte, st─âp├óne╚Öte, domin─â. ÔÇô Domni + suf. -tor.
DOMNIT├ôR1, domnitori, s. m. Domn (3), monarh, voievod. Domnitor, persoana care e ├«n capul unui stat ╚śi pe care ╚Ťara-l ╚Ťine pe b─âut ╚Öi pe m├«ncat. LIT. ANTIMONARHIC─é 54. Pa╚Öadia ne ├«n╚Öir─â cam tot ce se ╚Ötia despre acele locuin╚Ťe ale vechilor domnitori. M. I. CARAGIALE, C. 22. C├«╚Ťi domnitori ╚Öi mitropoli╚Ťi s-au r├«nduit la scaunul Moldovei... au trebuit s─â treac─â m─âcar o dat─â prin Humule╚Öti. CREANG─é, A. 73.
DOMNIT├ôR2, -O├üRE, domnitori, -oare, adj. 1. (├Än expr.) Familie domnitoare = familie din care face parte un monarh; dinastie. 2. (Rar) Fig. St─âp├«nitor. Numai lebedele albe, c├«nd plutesc ├«ncet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspe╚Ťi lini╚Ötii acestei, Cu aripele ├«ntinse se mai scutur─â. EMINESCU, O. I 152.
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; f. sg. și pl. domnitoáre
DOMNIT├ôR s. (IST.) c├órmuitor, conduc─âtor, domn, monarh, st─âp├ónitor, suveran, vod─â, voievod, (ast─âzi rar) st─âp├ón, (├«nv. ╚Öi pop.) obl─âduitor, (├«nv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, oc├órmuitor, purt─âtor, vl─âdic─â, (fig.) c├órmaci. (╚śtefan, marele ~ al Moldovei.)
DOMNITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care domnește; care se află în domnie. /a domni + suf. ~tor
DOMNIT├ôR2 ~i m. (├«n epoca feudal─â; folosit ╚Öi ca titlu pe l├óng─â numele respectiv) Conduc─âtor absolut al ╚Ť─ârii; domn; voievod; vod─â. /a domni + suf. ~tor
domnitor a. care domne╚Öte: familie domnitoare. ÔĽĹ m. principe, suveranul ╚Ť─ârii.
domnitór, -oáre adj. Care domnește, dominant: religiune domnitoare. Care guvernează: familie domnitoare. S.m. Domn, principe (În România, d. 1859-81).
DOMNITOR s. c├«rmuitor, conduc─âtor, domn, monarh, st─âp├«nitor, suveran, vod─â, voievod, (ast─âzi rar) st─âp├«n, (├«nv. ╚Öi pop.) obl─âduitor, (├«nv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, oc├«rmuitor, purt─âtor, vl─âdic─â, (fig.) c├«rmaci. (╚śtefan, marele ~ al Moldovei.)

Domnitor dex online | sinonim

Domnitor definitie

Intrare: domnitor (adj.)
domnitor adjectiv
Intrare: domnitor (s.m.)
domnitor substantiv masculin