* doméniŭ n. (fr. domaine, d. lat. dominicus, -a, -um, al stăpînuluĭ, dominus, domn, stăpîn; dominium, proprietate, it. dominio). Proprietate fonciară (viĭ, pădurĭ, locurĭ, case ș.a.), moșie: domeniu statuluĭ, coroneĭ, particularilor. Fig. Întindere, teren al uneĭ științe saŭ arte: domeniu literaturiĭ. A cădea în domeniu public, se zice despre o carte saŭ invențiune care, după un anumit șir de anĭ, poate fi reprodusă și vîndută de orĭ-cine. – Maĭ bine dominiŭ, ca condominiŭ.