dominium definitie

22 definiții pentru dominium

domén sn vz domeniu
doménă sf vz domeniu
doméniu sn [At: ȘINCAI, HR. III 18/31 / V: (înv) ~m, ~míniu, condomíniu, domén, ~nă sf / Pl: ~ii / E: fr domaine] 1 Proprietate funciară feudală întinsă, care a stat la baza societății medievale în Europa Apuseană. 2 (Înv; îs) Ministerul de ~ii sau Domenii Ministerul care avea în grijă administrarea și exploatarea averilor funciare ale statului și ale particularilor. 3 (Îs) ~l public Totalitatea bunurilor întreținute de stat și de care se folosește publicul (drumuri, poduri etc.). 4 (D. opere, invenții; îe) A cădea în ~l public A deveni bunul tuturor, putând fi comercializat de oricine. 5 Cuprinsul unei științe, al unei arte. 6 Sferă de activitate. 7 (Mat) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că orice pereche de puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 8 (Fiz) Interval de valori ale unei mărimi. modificată
doménium sn vz domeniu
domíniu sn vz domeniu
domínium sn vz domeniu
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. (În Evul Mediu) Proprietate funciară formată din rezerva seniorială, din pământurile țăranilor dependenți etc., care a constituit celula economică de bază în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare două puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. Proprietate funciară feudală întinsă, care a stat la baza societății medievale în Europa Apuseană. 2. Sector al unei științe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață, în spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime și prin faptul că oricare pereche de puncte din mulțime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulțime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.
DOMÉNIU, domenii, s. n. 1. (În orînduirea capitalistă) Bunuri imobiliare (pămînt, păduri, mine etc.) ale unui stat capitalist, ale unui suveran, ale unei comunități exploatatoare sau ale unui moșier. Popa Costache Lipan din Cîrligi n-avea nici un domeniu forestier. C. PETRESCU, C. V. 99. 2. Sferă a unei științe, a unei arte, a unei activități sau îndeletniciri. Domeniul culturii. Domeniul tehnicii. Domeniul științei. ▭ Volta... de pe acum este celebru prin experiențele lui în domeniul electricității. CAMIL PETRESCU, T. II 191.
doméniu [niu pron. nĭu] s. n., art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (-ni-i-)
doméniu s. n. [-niu pron. -niu], art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (sil. -ni-i-)
DOMÉNIU s. 1. v. moșie. 2. v. branșă. 3. sector, (fig.) teren. (-ul artei, al științei.) 4. arie, compartiment, sector, sferă. (~ de aplicare.) 5. cadru, cerc, câmp, sector, sferă, tărâm, zonă. (~ de preocupări.) 6. resort, sector, serviciu. (În -ul public s-au făcut mari progrese.) 7. v. mulțime.
DOMÉNIU s.n. 1. Bunuri imobiliare (pământ, construcții etc.) aparținând unui stat, unui suveran sau unui moșier. 2. Sector al unei arte, al unei științe, al unei activități etc. 3. (Mat.) Porțiune delimitată pe o curbă, o suprafață sau într-un spațiu. [Pron. -niu. / < lat. dominium, cf. fr. domaine, it. dominio].
DOMÉNIU s. n. 1. bunuri imobiliare (pământ, construcții etc.) aparținând unui stat, unui suveran sau unui moșier. 2. sector al unei arte, științe, activități. 3. (mat.) mulțime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafață sau un spațiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulțime, iar oricare pereche de puncte din mulțime se poate uni într-o curbă cuprinsă în acea mulțime. 4. interval de valori pentru un instrument de măsură. (< fr. domaine, lat. dominium)
DOMÉNIU domenii n. 1) (în evul mediu, în Europa apuseană) Proprietate funciară feudală; moșie foarte mare; latifundiu. 2) Sferă de activitate (socială, economică, științifică, culturală). Domeniu științific. 3) Loc de răspândire a anumitor fenomene, activități; arie. [Sil. do-me-niu] /<fr. domaine
domeniu n. 1. totalitatea moșiilor, viilor, pădurilor, clădirilor, cari compun proprietatea fonciară aparținând aceluiaș proprietar; 2. tot ce îmbrățișează o artă, o știință: domeniul industriei; 3. bunurile Statului: domeniul Coroanei, ministrul domeniilor.
* doméniŭ n. (fr. domaine, d. lat. dominicus, -a, -um, al stăpînuluĭ, dominus, domn, stăpîn; dominium, proprietate, it. dominio). Proprietate fonciară (viĭ, pădurĭ, locurĭ, case ș.a.), moșie: domeniu statuluĭ, coroneĭ, particularilor. Fig. Întindere, teren al uneĭ științe saŭ arte: domeniu literaturiĭ. A cădea în domeniu public, se zice despre o carte saŭ invențiune care, după un anumit șir de anĭ, poate fi reprodusă și vîndută de orĭ-cine. – Maĭ bine dominiŭ, ca condominiŭ.
dominíŭ V. domeniŭ.
DOMENIU s. 1. latifundiu, moșie, (Transilv.) iosag, (înv.) posesiune, prediu. (~ feudal.) 2. branșă, disciplină, ramură, sector, specialitate. (În ce ~ activezi?) 3. sector, (fig.) teren. (~ artei, al științei.) 4. arie, compartiment, sector, sferă. (~ de aplicare.) 5. cadru, cerc, cîmp, sector, sferă, tărîm, zonă. (~ de preocupări.) 6. resort, sector, serviciu. (În ~ public s-au făcut mari progrese.)
litoral, domeniu ∼, (engl.= shoreline (litoral), environment, depth zone) zonă de legătură între dom. continental și baz. marin propriu-zis, situat în lungul liniei de țărm. În cadrul d.l. se disting: a) zona uscată (supraf.), în care se individualizează falezele de-a lungul țărmurilor înalte și plajele subaeriene; b) zona tidală (mediol.), acoperită periodic de ape datorită mișcărilor mareice; c) zona submersă, care rămâne permanent sub ape foarte puțin adânci și căreia îi corespund plajele umede. În d.l. este caracteristică o sedimentare detritică – grosieră sau fină – și uneori, în zonele temperate și calde, o sedimentare organogenă. V. și neritic.
DOMINIUM (cuv. lat.) subst. Dominium eminens = dreptul suprem de stăpânire asupra pământului țării, exercitat de un suveran. Dominium utile = dreptul imediat al stăpânului feudal asupra pământului aflat în posesiunea țăranilor dependenți.
DOMÉNIU, doménii, s. m. 3. (Mat.) ~ ♦ Domeniu integral = inel (6), în care operația de înmulțire este comutativă, care conține un element neutru față de operația de înmulțire și în care nu există nici o pereche de elemente nenule al căror produs să fie nul. ◊ Mulțimea numerelor întregi față de operațiile de adunare și înmulțire formează un domeniu integral. [MW]

dominium dex

Intrare: domeniu
dominiu
domeniu substantiv neutru
  • pronunție: -niu pr. -nĭu
dominium
domen
domenă
domenium