dominator, ~oare smf, a [At: ODOBESCU, S. III, 69 / Pl: ~i, ~oáre / E: fr dominateur] 1-2 (Persoană) care domină (1-4).

DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant; căruia îi place să domine, să se impună. – Din fr. dominateur, lat. dominator.

DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant; căruia îi place să domine, să se impună. – Din fr. dominateur, lat. dominator.

DOMINATÓR, -OÁRE, dominatori, -oare, adj. (Rar) Dominant. (Fig.) Piatra Craiului... mi-a părut totdeauna, dominatoare cum e și singură, o imensă catedrală. CAMIL PETRESCU, U. N. 242.

dominatór adj. m., pl. dominatóri; f. sg. și pl. dominatoáre

dominatór adj. m., pl. dominatóri; f. sg. și pl. dominatoáre

DOMINATÓR, -OÁRE adj. (Rar) Dominant. [Cf. fr. dominateur, lat. dominator].

DOMINATÓR, -OÁRE adj. dominant. (< fr. dominateur, lat. dominator)

DOMINATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care domină; care exprimă dominare. /<fr. dominateur, lat. dominator

dominator a. și m. care domină.

* dominatór, -oáre adj. (lat. domĭnator). Dominant, domnitor, guvernator: imperiu roman ajunsese dominator peste tot basinu Mediteraneĭ.