domina definitie

15 definiții pentru domina

dominá [At: GHICA, S. 152 / Pzi: dómin, (rar) ~néz / E: fr dominer, lat dominari] 1 vi (D. oameni, idei, concepții etc.) A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa. 2 vr A reuși să nu-și dea pe față sentimentele, gândurile Si: a se reține, a se stăpâni. 3-4 vti A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare. 5-6 vti A se impune prin număr, intensitate sau putere. 7 vt A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă).
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A nu-și da pe față sentimentele, gândurile etc.; a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari.
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. (Despre oameni, idei, concepții etc.) A ține pe cineva sau ceva sub influența sau stăpânirea sa; a stăpâni. ♦ Refl. A reuși să nu-și dea pe față sentimentele, gândurile etc. a se reține, a se stăpâni. 2. Tranz. și intranz. A întrece (cu mult) prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se înălța deasupra tuturor. 3. Intranz. și tranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o competiție sportivă). – Din fr. dominer, lat. dominari.
DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. (Despre oameni) A ține sub influența sau sub stăpînirea sa; a stăpîni. V. copleși. Radu continuă... dominînd-o prin excesul lui de furie. CAMIL PETRESCU, T. II 160. Oricît de spart și de puternic ar fi fost glasul cu care Stanca-roiba încerca să-și domine vecinele... totul se pierdea în murmurul de stup uriaș al străzii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 41. ◊ Fig. Întreaga noapte e dominată... de cintecul neîntrerupt și teluric al milioanelor de greieri, dezlănțuiți. BOGZA, C. O. 397. ◊ (Despre idei, sentimente etc.) Concepția care a dominat celelalte lucrări dramatice ni s-a părut greșită. CAMIL PETRESCU, T. III 515. Și turcii-l vor duce cu dînșii-n cetate Și sclav ca să fie va fi destinat, Și pînă ce-n pieptu-i un suflet va bate De-un dor ce abate Va fi dominat. MACEDONSKI, O. I 15. ◊ Intranz. Fig. Tot izvoru-i de cristal, Căci pe lume-acum domină Iarna cu-orizonturi mari. ALECSANDRI, O. 221. ♦ Refl. A se stăpîni, a se reține, a nu-și da pe față sentimentele. E unul din acei impulsivi permanenți care știu să se domine perfect. CAMIL PETRESCU, T. III 19. 2. Tranz. Fig. (Despre o înălțime, o clădire, despre oameni etc.) A întrece prin înălțime lucrurile sau ființele înconjurătoare, a se ridica, a se înălța deasupra tuturor. Hăsmașul Mare continuă să fie aceeași enormă masă de cremene, dominînd lumea dinspre miazănoapte. BOGZA, C. O. 154. Acea zidire înfășurată încă în feșele schelelor... părea și mai mare, dominînd toată mahalaua. GHICA, S. 152. ◊ Intranz. (Rar) Acropolis este în vîrful unei stînci, care domină peste oraș. BOLINTINEANU, O. 306. 3. Intranz. A se impune prin număr sau prin intensitate; a predomina, a prevala. Pe alocurea, cicoarea domină puternic. IBRĂILEANU, A. 47. – Prez. ind. și: (învechit) dominez (GHEREA, ST. CR. III 166, IONESCU-RION, C. 75).
dominá (a ~) vb., ind. prez. 3 domínă
dominá vb., ind. prez. 1 sg. domín, 3 sg. și pl. domínă
DOMINÁ vb. 1. v. stăpâni. 2. v. controla. 3. v. subjuga. 4. v. învinge. 5. a se abține, a se înfrâna, a se opri, a răbda, a se reține, a se stăpâni. (Nu s-a putut ~ să nu-i spună.) 6. v. absorbi. 7. v. predomina.
DOMINÁ vb. I. 1. tr. A ține sub influența sa; a stăpâni în mod absolut. ♦ refl. A se stăpâni, a se reține. 2. tr. (Fig.) A fi mai ridicat decât locurile înconjurătoare, a întrece. 3. intr. A se impune, a predomina. [P.i. dómin și -nez. / < fr. dominer, it. lat. dominari].
DOMINÁ vb. I. tr. 1. a ține sub influența sa; a stăpâni în mod absolut. 2. (fig.) a fi mai ridicat decât locurile înconjurătoare, a întrece. II. refl. a se stăpâni, a se reține. III. intr. a se impune, a predomina. (< fr. dominer, lat. dominari)
dominá (domín, dominát), vb. – A stăpîni. Lat. dominari (sec. XIX), fr. dominer. – Der. domeniu, s. n., din fr. domaine; domenial, adj.; dominant, adj.; dominator, adj.; dominați(un)e, s. f.; predomina, vb., din fr.
A DOMINÁ domín 1. tranz. 1) (persoane, idei, concepții) A ține în supremația sau în dominanța sa. 2) (lucruri, împrejurimi) A depăși în mod considerabil prin înălțime. 3) (emoții, reacții, pasiuni) A stăvili printr-un efort de voință; a înăbuși: a înfrâna; a controla. 4) (adversari) A întrece prin superioritate într-o competiție sportivă. 2. intranz. 1) v. A PREDOMINA. 2) A se afla într-o poziție de superioritate (prin volum, forță, intensitate, valoare) față de cea ce este în jur. /<fr. dominer, lat. dominari
A SE DOMINÁ mă domín intranz. A-și înfrâna pornirile; a se stăpâni; a se reține; a se controla. /<fr. dominer, lat. dominari
dominà v. 1. a stăpâni; 2. a fi cel mai forte, cel mai înalt: acea culme domină toată împrejurimea; 3. a ținea sub stăpânirea sa.
* dómin și -éz, a -á v. intr. (lat. dóminor, -ári). Stăpînesc, domnesc, exercit dominațiunea: Napoleon vru să domine peste toată Eŭropa (saŭ ca v. tr. toată Eŭropa). Fig. Se zice despre ceĭa ce e maĭ mult, ceĭa ce predomină: coloare care domină. V. tr. Stăpînesc, înfrîng: a domina pasiunile. Am o pozițiune maĭ înaltă: muntele domină orașu. – Fals domín (după fr.).
DOMINA vb. 1. a stăpîni, a trona. (~ pesle întreaga împărăție.) 2. a controla, a stăpîni. (~ spațiul aerian.) 3. a stăpîni, a subjuga, (fig.) a robi. (Pasiunea îl ~.) 4. a înfrîna, a învinge, a stăpîni. (Și-a ~ durerea.) 5. a se abține, a se înfrîna, a se opri, a răbda, a se reține, a se stăpîni. (Nu s-a putut ~ să nu-i spună.) 6. a absorbi, a preocupa, a stăpîni. (Îl ~ această problemă.) 7. a predomina, a prevala, (înv.) a predomni. (Optimismul ~ la el asupra pesimismului.)

domina dex

Intrare: domina
domina verb grupa I conjugarea I