domicíl sn vz domiciliu

domicíliu sn [At: CARAGIALE, T. II 9 / V: (rar) ~cíl, (îvr) ~mițíl / Pl: ~lii / E: lat domicilium] 1 Casă sau loc unde cineva locuiește permanent. 2 (Jur) Loc unde cineva, avându-și locuința principală, este ținut în evidență de autorități și își exercită drepturile cetățenești.[1] modificată

domițíl sn vz domiciliu

DOMICÍLIU, domicilii, s. n. Casa sau locul unde locuiește cineva în mod statornic; locuință. – Din lat. domicilium, fr. domicile.

DOMICÍLIU, domicilii, s. n. Casa sau locul unde locuiește cineva în mod statornic; locuință. – Din lat. domicilium, fr. domicile.

DOMICÍLIU, domicilii, s. n. Casa în care locuiește cineva în mod statornic; locuință. Hai, intră ici, la casa unde mi-e domiciliul. SADOVEANU, P. M. 184. Nu-i pria aerul capitalei, nici noul domiciliu, cocoțat la al doilea etaj, fără curte și fără grădină. C. PETRESCU, C. V. 84. Peste cîteva zile sper să ne așezăm în noul domiciliu din piață. CARAGIALE, O. VII 55. ◊ Loc. adv. La domiciliu = la locuință, acasă. Aștepți, cu ochii într-altă parte, să ți se trimeată în plic închis, la domiciliu, cota cuvenită. CAMIL PETRESCU, T. I 269.

domicíliu [liu pron. lĭu] s. n., art. domicíliul; pl. domicílii, art. domicíliile (-li-i-)

domicíliu s. n. [-liu pron. -liu], art. domicíliul; pl. domicílii, art. domicíliile (sil. li-i-)

DOMICÍLIU s. v. locuință.

DOMICÍLIU s.n. Loc, casă unde locuiește în mod stabil cineva. [Pron. -liu, pl. -ii. / cf. fr. domicile, lat. domicilium].

DOMICÍLIU s. n. 1. loc, casă unde cineva locuiește în mod stabil. 2. (astrol.) tron1(3) nocturn al unei planete. (< lat. domicilium, fr. domicile)

DOMICÍLIU ~i n. Loc în care locuiește cineva în permanență și în mod legal. [Sil. -ci-liu] /<lat. domicilium, fr. domicile

domiciliu n. locul unde cineva rezidă de obiceiu: domiciliul e inviolabil.

* domicíliŭ n. (lat. domicilium). Locuință, sediŭ. Domiciliŭ politic, locu unde votezĭ p. cameră, senat orĭ comună. Domiciliŭ real, locu unde-țĭ aĭ casa și interesele.

DOMICILIU s. adăpost, așezare, casă, cămin, locuință, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv., Ban. și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezămînt, șezut, (fig.) bîrlog, cuib, culcuș. (X își are ~ la...)

a schimba diagrama / domiciliul (cuiva) expr. (intl.) a aresta, a închide (pe cineva).

individ suspect și fără domiciliu expr. (glum., înv.) student.