dolman definitie

2 intrări

27 definiții pentru dolman

dolmán1 sn [At: COSTINESCU / V: (înv) dolom~, ~ă, dolománă sf / Pl: ~e / E: fr dolman, ger Dolman cf dulamă] 1 Haină scurtă, cu brandenburguri și blană pe margini, purtată de husari pe umăr, prinsă cu o baieră și lăsând mânecile să atârne. 2 Haină bărbătească de postav sau din piele (căptușită cu blană).
dolmán2 sn vz dolmen
dolmánă sf vz dolman1
dolmén sn [At: ODOBESCU, S. II, 254 / V: (înv) ~mán / Pl: ~e, (rar) ~i sm / E: fr dolmen] Monument megalitic funerar format dintr-o lespede mare așezată orizontal pe stâlpi de piatră, care se găsește în unele părți ale Europei și Africii.
dolomán sn vz dolman
dolománă sf vz dolman
DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman.
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen.
DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină ofițerească scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri. ♦ Haină bărbătească groasă, căptușită cu blană. – Din fr. dolman, germ. Dolman.
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen.
DOLMÁN, dolmane, s. n. Haină scurtă, de obicei îmblănită, împodobită cu găitane, pe care o purtau în trecut ofițerii de cavalerie și de artilerie. Tinerii cavaleriști în dolmanuri roșii. DUMITRIU, B. F. 160. ♦ Haină bărbătească groasă, de postav sau piele, căptușită cu blană. Purta un dolman ușor aninat numai pe un umăr. SADOVEANU, O. VII 91. – Pl. și: dolmanuri.
DOLMÉN, dolmene, s. n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe altele verticale. Dolmenele și menhirele, acei colosali bolovani de piatră grămădiți de celți în codrii Armoricei. ODOBESCU, S. II 254.
dolmán (haină) s. n., pl. dolmáne
dolmén (monument funerar) s. n., pl. dolméne
dolmán s. n., pl. dolmáne
dolmén s. n., pl. dolméne
DOLMÁN s.n. Haină groasă și scurtă (împodobită cu brandenburguri) purtată mai ales de militari. [Cf. fr. dolman, germ. Dolman].
DOLMÉN s.n. Monument funerar megalitic, alcătuit dintr-o piatră plată așezată orizontal pe două pietre verticale. [< fr. dolmen, cf. celt. tolmen – masă de piatră].
DOLMÁN s. n. haină groasă și scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri, purtată de ofițeri. ◊ haină bărbătească căptușită cu blană. (< fr. dolman, germ. Dolman)
DOLMÉN s. n. monument megalitic constituit dintr-o piatră plată orizontală sprijinită pe pietre verticale. (< fr. dolmen)
DOLMÁN ~e n. 1) Haină militară scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri, purtată de ofițeri. 2) Haină bărbătească căptușită cu blană. /<fr. dolman, germ. Dolman
dolman n. manta militărească scurtă cu brandebururi (în cavalerie și artilerie).
dolmen n. monument celtic, pietroiu lat așezat pe două altele.
* dolmán n., pl. e (fr. dolman, d. germ. dolman, ung. dolmány, care vine d. turc. dolama. V. dulamă). Un fel de manta ofițerească puțin maĭ lungă de cît tunica. (În România s’a introdus la 1906 p. caveleriștĭ și la 1907 p. artileriștĭ. La 1914 s’aŭ introdus p. toate armele dolmane verzuĭ, facultative, ca și cele de maĭ sus).
* dolmén m. (fr. [d. bretonu] dolmen, care vine d. celticu tolmen, d. tol, masă și men, peatră). Un fel de monument megalitic druidic compus dintr’o peatră lată pusă pe altele verticale, cum s’au găsit pin Britania franceză. V. cromlec și menhir.
dolomán, dolomane, s.n. – (reg.) Suman cu mâneci lungi, tivit cu postav (negru) la poale și la buzunare; căput (Bilțiu, 1996). – Din germ. Dolman, fr. dolman (MDA).
dolomán, -e, s.n. – Suman cu mâneci lungi, tivit cu postav (negru) la poale și la buzunare; căput (Bilțiu 1996). – Din germ. Dolman.

dolman dex

Intrare: dolman
dolman substantiv neutru
doloman
dolomană
dolmană
Intrare: dolmen
dolmen substantiv neutru
dolman substantiv neutru