dolie definitie

12 definiții pentru dolie

dolíe1 sf [At: (a. 1829) IORGA, S.D. XIV, XXXV / V: dóiu s / Pl: ~ii / E: vsl долѥ] (Mai ales Mol) 1 Parte a albiei unui râu, cu înclinație mică și curgere lină, unde apa este adâncă. 2 Loc adăpostit de vânt. 3 Bulboană. 4 (Reg) Loc unde apa iese de pe jilipul morii, dând impresia că fierbe. 5 (La casele țărănești) Loc de pe acoperiș unde se unesc două planuri. 6 Șanț de scurgere a apei în apropierea streașinilor la clădirile care au acoperișul puțin înclinat. 7 Tabla care căptușește dolia (6). 8 (Reg) Partea cea mai înaltă a acoperișului unei case.
dolíe2 sf [At: H XII, 40 / Pl: ~ii / E: nct] (Mol) Bacșiș dat lăutarilor la nuntă.
DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ.
DÓLIE, dolii, s. f. 1. Șanț sau unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ.
DÓLIE, dolii, s. f. 1. (Mold.) Loc în care o apă curgătoare curge încet, leneș. Anul trecut, subt lunca de la malul celălalt era o dolie, care acuma a rămas pe uscat. SADOVEANU, Î. A. 10. ◊ (Adjectival). Caută de mai îngăduie pluta mai ales pe unde-i apa dolie. ȘEZ. V 70. 2. Șanț sau jgheab format la intersecția a două versante de acoperiș. La coamă se pune un rînd de olane... iar la dolie se pune pe dedesubt o tablă de fier. La TDRG. La cele două puncturi unde se unesc doliile, [casa] avea cîte o bășică de pămînt smălțuită, cu vîrful în formă de pasăre. FILIMON, C. 263.
dólie (-li-e) s. f., art. dólia (-li-a), g.-d. art. dóliei; pl. dólii, art. dóliile (-li-i-)
dólie s. f. (sil. -li-e), art. dólia (sil. -li-a), g.-d. art. dóliei; pl. dólii, art. dóliile (sil. -li-i-)
dólie (dólii), s. f.1. Șanț, unghi format la intersecția a două versante de acoperiș. – 2. (Mold.) Loc în care un rîu curge încet. Sl. dolĕ „în jos” (Tiktin; Candrea; Iordan, BF, VII, 241), cf. rut. doli. – Der. doli (var. dolii), vb. (a conduce pluta spre un loc liniștit); dolină, s. f. (depresiune în formă de pîlnie), cuvînt științific, din sb., slov. dolina prin intermediul germ. Doline; dornă, s. f. (ochi de apă liniștită), probabil alterare de la *dolnă, conservat în Olt. și Trans. și în toponimul Dorna. Probabil aceleiași rădăcini sl. îi aparține dulaș, s. n. (cărare pentru oi).
DÓLIE ~i f. 1) Linie de intersecție a două versante de acoperiș. 2) reg. Loc unde o apă (râu, fluviu) curge mai încet. [Art. dolia; G.-D. doliei; Sil. -li-e] /<sl. dole
dolie f. întretăierea a două planuri de învelitoare a unei case. [Cf. slav. DOLIE, în jos].
1) dólie f. (vsl. dolĕ, rut. doli, jos, în jos, d. dolina, vale. V. dolină). Est. Văĭoagă între doŭă dealurĭ. Adîncătură între doŭă planurĭ ale unuĭ acoperiș. Partea lină a unuĭ rîŭ de munte.
2) dólie f. (rus. rut. dólĕa, porțiune, parte). Nord. Refenea, cotizațiune (de la flăcăĭ p. lăŭtarĭ la horă).

dolie dex

Intrare: dolie
dolie substantiv feminin
  • silabisire: -li-e