dojenì definitie

2 intrări

31 definiții pentru dojenì

dojánă sf [At: CORESI, EV., ap. DR ms / V: (înv) ~jeá~, doșiá~ sf / Pl: ~jéne / E: dojeni] 1 (Înv) Îndrumare. 2 Observație moralizatoare, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară) Si: mustrare, ceartă, morală. 3 Exprimare a nemulțumirii printr-o dojană (2). 4 (Reg; îe) A sta de (sau la) ~ A sta de vorbă Si: (pfm) a sta la taifas.
dojăní v vz dojeni
dojâní v vz dojeni
dojeaná v vz dojeni
dojení [At: PSALT. 248 / V: (înv) ~jâní, doge~, doșe~, (reg) ~jăní, drojení, ~jeaná / Pzi: ~nésc / E: vsl дожень] 1 vt (Înv) A sfătui (într-o situație dificilă). 2 vr (Îvr) A se corecta (1-2). 3 vt (Îrg) A preveni. 4 vt A mustra. 5-7 vtrp, vrr A(-și) face imputări. 8 vi (Îvr) A amenința. 9 vt (Îvr) A pedepsi. 10 (Reg) A descânta (1). 11 vi (Reg) A discuta. 12 vt (Înv; fam) A spăla pe cap. 13 vt (Înv; fam) A săpuni.[1] modificată
doșení v vz dojeni
drojení v vz dojeni
DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon.
DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv).
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (recipr.) A(-și) face observații moralizatoare; a (se) mustra, a (se) certa. – Din sl. dognati, doženon.
DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație făcută cuiva, mustrare, ceartă. Era grozav de leneș, indiferent la dojană ca și la laudă. GALACTION, O. I 114. Îi primea dojenile fără crîcnire. REBREANU, R. I 119. Fana... mi-a înțeles gîndul și mi l-a spus tare, cu dojană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 11. – Pl. și: dojane (ALECSANDRI, T. 505).
DOJENÍ, dojenesc, vb. IV. Tranz. A face cuiva observații, a mustra, a certa. Iți vine a rîde... îl dojeni unul cu fața prelungă. CAMILAR, N. I 237. Bătrînul ofta și plîngea și nu-l dojenea. PAS, Z. I 200. De ce ne-ai lăsat să dormim atît de mult, îi ziseră frații, dojenindu-l. ISPIRESCU, L. 316. ◊ Refl. Moș Șărban sări deodată din car, dojenindu-se că a dormit prea mult. BUJOR, S. 137. Căuta să-și potolească răscoala gîndurilor, dojenindu-se singură de nebunia ei. VLAHUȚĂ, O. A. 120.
dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéni
dojení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 să dojeneáscă
dojánă s. f., g.-d. art. dojénii; pl. dojéni
dojení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenésc, imperf. 3 sg. dojeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dojeneáscă
DOJÁNĂ s. v. ceartă.
DOJENÍ vb. v. certa.
Dojană ≠ laudă
dojení (-nésc, -ít), vb. – A mustra, a certa. Sl. dognati, doženǫ „a lua”, de la gnati, goniti „a urmări” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 99), cf. goni, și ceh. doženiti „a urmări”. – Der. dojană, s. f. (ceartă, mustrare), deverbal; dojenitor, adj. (care dojenește).
DOJÁNĂ dojéni f. Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulțumire; reproș; bănuială; imputare; mustrare. /v. a dojeni
A DOJENÍ ~ésc tranz. A trata cu dojeni; a mustra. /<sl. dognati, doženon
A SE DOJENÍ mă ~ésc intranz. A se trata cu dojeni (unul cu altul). /<sl. dognati, doženon
dojană f. mustrare aspră. [Abstras din dojeni].
dojenì v. a mustra pe cineva. [Slav. DOJENÕ, a prigoni].
dojánă f., pl. e saŭ ănĭ (din dojenesc). Mustrare.
dojenésc v. tr. (vsl. do-gnatí, do-ženon, a ajunge, a prinde, d. gnati-ženon, goniti, a goni; ceh. doženiti, dohnati, dohoniti, dohanĕti, a urmări. V. gonesc). Mustru.
DOJA s. admonestare, ceartă, certare, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a cumințit.)
DOJENI vb. a admonesta, a certa, a dăscăli, a moraliza, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cîrti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihănl, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)
dojánă, dojeni s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. ◊ Dojană arhierescă = dojană făcută de un arhiereu. – Din dojeni (deriv. regr.).

dojenì dex

Intrare: dojană
dojană substantiv feminin
Intrare: dojeni
drojeni
dojeana grupa I tranzitiv conjugarea a II-a verb reciproc reflexiv
dojâni grupa a IV-a verb tranzitiv conjugarea a VI-a reciproc reflexiv
dojăni reflexiv tranzitiv reciproc verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
dojeni conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv reciproc tranzitiv
doșeni