doinișoáră sf [At: MARIAN, Î. 218 / Pl: ~re / E: doină + -ișoară] 1-2 (Reg; șhp) Doiniță (1-2).

DOINIȘOÁRĂ, doinișoare, s. f. Doiniță. – Doină + suf. -ișoară.

DOINIȘOÁRĂ, doinișoare, s. f. Doiniță. – Doină + suf. -ișoară.

DOINIȘOÁRĂ, doinișoare, s. f. Doiniță. De cînd am ajuns voinic, Eu cu doina mă plătesc De bir și de boieresc; Tot cu doinișoara mea De podveadă, de belea. TEODORESCU, P. P. 276. – Pronunțat: doi-.

doinișoáră s. f., g.-d. art. doinișoárei; pl. doinișoáre

doinișoáră s. f. (sil. doi-), g.-d. art. doinișoárei; pl. doinișoáre

DOINIȘOÁRĂ s. v. doiniță.

DOINIȘOARĂ s. doiniță.