doinitor definitie

7 definiții pentru doinitor

doinitor, ~oare smf, a [At: COȘBUC, P. I, 316 / Pl: ~i, ~oáre / E: doini + -tor] 1-2 (Persoană) care cântă doine (1-2).
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor.
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor.
DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. Care cîntă doine. (Fig.) Iată-n luncă Plopii doinitori ce-aruncă Umbre peste drum. COȘBUC, P. I 316. ◊ (Substantivat) Pornesc la trudă ca la joc Nouă mineri cu compresorul, Și-n frunte-i unul mai cu foc, Și-acela-i Toader doinitorul! DEȘLIU, M. 20. ♦ (Adverbial, fig.) Ca o doină, plin de simțiri duioase. Vîntul, gata să se culce, Murmura o rugă doinitor de dulce. COȘBUC, P. I 254. – Pronunțat: doi-.
doinitór adj. m., pl. doinitóri; f. sg. și pl. doinitoáre
doinitór adj. m.(sil. doi-), pl. doinitóri; f. sg. și pl. doinitoáre
DOINITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care doinește; care cântă o doină. /a doini + suf. ~tor

doinitor dex

Intrare: doinitor
doinitor adjectiv
  • silabisire: doi-