doilea definitie

2 intrări

17 definiții pentru doilea

dóilea, dóua no [At: PO 100/26 / V: (îvp) dóile, (înv) dóua (S și: doa), doáua (S și: doao), (îvr) dúoile, dóualea (S și: doalea), (reg) dóualea, dóolea, dóie / S și: (înv) doa / E: doi + -lea] 1 (Cu valoare a sau s, precedat de articolul „al”, „a”) Care se află între primul și al treilea. 2 (La feminin, urmat de „parte”) Intră în componența numeralului fracționar corespunzător, indicând jumătate dintr-un tot A doua parte din sumă. 3 (La feminin, urmat de „oară”) Intră în componența numeralului adverbial corespunzător A venit a doua oară. 4 (D. veri; îla) De-al doilea Care sunt copiii verilor primari. 5 (Îlav) A doua zi În ziua următoare. 6 (Îlav) A doua oară Data următoare. 7 (Îvp; îlav) De-al doilea A doua oară. 8 (Îe) A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al ~ A considera ceva ca fiind de importanță secundară. modificată
dóulea no vz doilea
DÓILEA, DÓUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între întâiul și al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. A doua oară = data următoare; cu altă ocazie. Al doilea = după primul, pe urmă. (Pop.) De-al doilea = a doua oară. ◊ Expr. A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. [Pr.: do-i-/ doi-] – Doi + le + a.
SÉCOND-HAND, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care nu este nou; la mâna a doua. 2. S. n. Magazin în care se vând produse second-hand (1). [Pr.: secăndhend] – Cuv. engl.
DÓILEA, DÓUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între întâiul și al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. A doua oară = data următoare; cu altă ocazie. Al doilea = după primul, pe urmă. (Pop.) De-al doilea = a doua oară. ◊ Expr. A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. [Pr.: do-i-] – Doi + le + a.
DÓILEA, DÓUA num. ord. (Precedat de articolul «al», «a») Care se află între întîiul și al treilea. Telefoanele zbîrnîiră a doua oară. CAMILAR, N. I 47. Era gata a o lovi cu a doua săgeată. ISPIRESCU, L. 5. ◊ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. Și fata de-mpărat veni Și-a doua zi, și-a treia zi. COȘBUC, P. I 282. [Cerbul] nu mai da pe la izvor iar pînă a doua zi pe la amiază. CREANGĂ, P. 224. A doua oară = data următoare, altă dată. A doua oară mă las păgubaș. (Numai la m., într-o enumerare, adesea în corelație cu «întîi», mai rar cu «al treilea») Al doilea = în rîndul al doilea. Mai întăi să mă lași cu «stimate». Al doilea, ce fel de soacră o fi fost aia? SADOVEANU, P. M. 25. De-al doilea = pentru a doua oară. Intru în ograda unui megieș al nostru, și din ogradă în ocol, și din ocol în grădina cu păpușoi, care erau chiar atunci prășiți de-al doilea. CREANGĂ, A. 6. ◊ Expr. De mîna a doua = a) de calitate inferioară, mai puțin luxos, mai ieftin. Marfă de mîna a doua. Hotel de mîna a doua; b) de mică importanță. Joacă într-un rol de mîna a doua. A pune (sau a lăsa, a trece) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. ◊ (Precedat de «cel de», «cea de», cu pronunțare regională) Îmi pare rău că n-am luat măcar spînul cel de al doile cu mine. CREANGĂ, P. 201. ◊ (În legătură cu grade de rudenie) Bărbat de-al doilea = al doilea soț al unei femei (care s-a căsătorit a doua oară). Văr de-al doilea = persoană considerată în raport cu fiii verilor primari ai unuia din părinții săi.
!dóilea (al ~) (do-i-/doi-) num. m., f. a dóua; al II-lea/al 2-lea, a II-a/a 2-a
*Răzbói Mondiál (Prímul/al Dóilea ~) (-di-al) s. propriu n.
sécond-hand (angl.) [pron. sécăndhend] adj. invar.
dóilea (precedat de al) num. m.(sil. doi-lea în tempo rapid /do-i-lea în tempo lent), f. a dóua
doilea (al) num. care vine după cel dintâiu. [V. doi].
dóilea (al), a dóŭa num. ord. (ea dift.). Care vine după cel dintîĭ, secund: rîndu al doilea, al doilea rînd saŭ rîndu cel de al doilea, cel de al doilea rînd, pl. rîndurile cele de al doilea; clasa a doŭa, a doŭa clasă (pl. n’are saŭ dacă-l are, e ca la neutre: clasele cele de al doilea).
vârsta a dóua sint. s. (ironic) Vârsta adultă ◊ „Chiar la intrarea în discotecă un tip, la vârsta a doua, beat, mi-a pus un pistol în tâmplă. Nu s-a întâmplat însă nimic.” R.l. 15 I 93 p. 4 (format după vârsta a treia)
CONSUETUDO QUASI ALTERA NATURA (lat.) obișnuința este o a doua natură – Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, V, 25.
a băga (pe cineva) la second-hand expr. a face (pe cineva) de râs, a-i face (cuiva) rău
a doua la căldură expr. (intl.) buzunarul interior al unui sacou.
second-hand adj. invar. 1. (d. magazine) care vând mărfuri sau îmbrăcăminte la mâna a doua. 2. (d. mărfuri, îmbrăcăminte, aparatură) care sunt vândute la mâna a doua. 3. (peior.d. lucruri) de calitate inferioară. 4. (peior.d. oameni) incompetent, slab pregătit profesional.

doilea dex

Intrare: doilea
doilea numeral ordinal
  • silabisire: do-i-lea, doi-lea
doulea
Intrare: second-hand
second-hand (numai) singular substantiv neutru adjectiv invariabil
  • pronunție: sécăndhend
mână 1 pl. mâini substantiv feminin
doilea numeral ordinal
  • silabisire: do-i-lea, doi-lea