Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

17 defini╚Ťii pentru dogor├«

dogor├ş [At: LB / V: ~r├«╠ü / Pzi: ~r├ęsc, 3 ~go├íre / E: bg đ┤đżđ│đżĐÇĐĆ, srb dogoreti] 1 vi (D. soare, foc sau orice obiect fierbinte) A r─âsp├óndi o c─âldur─â puternic─â. 2 vt (├Ävr) A p├órgui. 3 vi (D. obraji, cap etc.) A deveni fierbinte sau ro╚Öu din cauza temperaturii, a frigului, a unei st─âri emotive. 4-5 vtrp (C.i. p─âr╚Ťi ale corpului) A (se) expune la c─âldura focului sau a razelor soarelui pentru a (se) ├«nc─âlzi. 6 vt (├Ävr) A arde. 7-8 vtrp (Rar; complinit de ÔÇ×de seteÔÇŁ) A (se) usca.[1] modificat─â
dogorî́ v vz dogori
DOGOR├Ź, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A r─âsp├óndi c─âldur─â puternic─â, arz─âtoare. ÔÖŽ Tranz. A da cuiva o senza╚Ťie de c─âldur─â arz─âtoare; a ├«ncinge, a ├«nfierb├ónta ceva. 2. (Despre oameni ╚Öi despre p─âr╚Ťi ale corpului lor) A fi aprins, ├«ncins, ├«nfierb├óntat de o emo╚Ťie, de boal─â etc. [Var.: dogor├«╠ü vb. IV] ÔÇô Din bg. dogorja, sb. dogoreti.
DOGORÎ́ vb. IV v. dogori.
DOGOR├Ź, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A r─âsp├óndi o c─âldur─â puternic─â, arz─âtoare. ÔÖŽ Tranz. A da cuiva o senza╚Ťie de c─âldur─â arz─âtoare; a ├«ncinge, a ├«nfierb├ónta ceva. 2. (Despre oameni ╚Öi despre p─âr╚Ťi ale corpului lor) A fi aprins, ├«ncins, ├«nfierb├óntat de o emo╚Ťie, de boal─â etc. [Var.: dogor├«╠ü vb. IV] ÔÇô Din bg. dogorja, scr. dogoreti.
DOGORÎ́ vb. IV v. dogori.
DOGOR├Ź, dogoresc, vb. IV. (Folosit de obicei la pers. 3) 1. Intranz. (Despre soare, foc sau un obiect foarte fierbinte) A rev─ârsa, a r─âsp├«ndi c─âldur─â puternic─â; a ├«nc─âlzi. Se ├«napoiau dup─â o lun─â ╚Öi era parc─â o potriveal─â c─â atunci nu mai dogorea soarele, iar serile ├«ncepeau s─â fie r─âcoroase. PAS, Z. I 240. Mormanul de jeratic dogore╚Öte ╚Öi arunc─â un polei, cald ╚Öi rumen, pe peretele din fa╚Ť─â. DELAVRANCEA, H. TUD. 25. Soarele dogorea. ODOBESCU, S. III 179. ÔŚŐ Tranz. Calul legat acolea-n apropierea c─âld─ârii, se tot da ├«napoi, fiindc─â-l dogorea c─âldura focului. RETEGANUL, P. III 25. Vezi c─â turcii m─â c─âznesc, M─â c─âznesc, m─â chinuiesc, La focuri m─â dogoresc, ╚śi de moartea mea vorbesc! ANT. LIT. POP. I 414. Turcilor, Agalelor, Soarele m-a dogorit, Fa╚Ť─â Alb─â Mi-a p├«rlit. TEODORESCU, P. P. 639. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva s─â sufere, a chinui. Of! Ghi╚Ť─â, tare m-ai dogorit, tare mi-ai ars inima! CONTEMPORANUL, VI 295. 3. Tranz. (Cu privire la fructe) A rumeni, a p├«rgui. [Obrazul] se ro╚Öise ca pieli╚Ťa unei piersici dogorite de soare. ODOBESCU, S. I 129. ÔÖŽ (Neobi╚Önuit) A p├«rli. Trebuie s─â schimb─âm sp─âl─âtoreasa: ne-a adus un cear╚Öaf dogorit cu fierul. C. PETRESCU, R. DR. 99. 4. Intranz. (Despre oameni ╚Öi despre p─âr╚Ťi ale corpului lor) A fi aprins, ├«ncins, ├«nfierb├«ntat (de o emo╚Ťie, de boal─â, de c─âldura focului, uneori ╚Öi de frig). Obrazul ├«i dogorea ├«nc─â de gerul ├«n╚Ťep─âtor. C. PETRESCU, C. V. 230. ÔŚŐ Tranz. (Cu inversarea construc╚Ťiei) Valuri de fierbin╚Ťeli ├«i dogoreau trupul, ca-ntr-o baie de aburi. VLAHU╚Ü─é, O. A. 127. (Expr.) A dogori obrazul cuiva (de ru╚Öine) = a face pe cineva de ru╚Öine. I-am dogorit obrazul p─ârintelui de ru╚Öine. CREANG─é, A. 10. ÔŚŐ Refl. (Cu o construc╚Ťie neobi╚Önuit─â) Da ce are mititelul? ÔÇô Ce s─â aib─â, ia ar╚Öi╚Ť─â, c─â te dogore╚Öti de el. CONTEMPORANUL, VI 291. ÔÇô Variant─â: dogor├«╠ü vb. IV.
DOGORÎ́ vb. IV v. dogori.
DOGORÎ́, vb. IV. v. dogori.
dogor├ş (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. dogor├ęsc, imperf. 3 sg. dogore├í; conj. prez. 3 s─â dogore├ísc─â; ger. dogor├şnd
dogor├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. dogor├ęsc, imperf. 3 sg. dogore├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. dogore├ísc─â; ger. dogor├şnd
DOGOR├Ź vb. 1. v. arde. 2. v. ├«ncinge.
dogor├« (-resc, -├şt), vb. ÔÇô A ├«nc─âlzi, a pr─âji, a p├«rjoli. ÔÇô Mr. dugurescu, dugurire. Sl. gor─Ľti ÔÇ×a ardeÔÇŁ, cu pref. exhaustiv do- (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 97; Pascu, Suf., 52; Conev 99), cf. bg. dogor─şam, dogor─şavam, sb. dogoreti ÔÇ×a arde completÔÇŁ. Conjugarea oscileaz─â ├«ntre formele dogori ╚Öi dogor├«. ÔÇô Der. dogor, s. n. (foc, centru de c─âldur─â), deverbal; dogoare, s. f. (ardoare, usturime, arsur─â); dogoreal─â, s. f. (arsur─â); dogorit─â, s. f. (b─â╚Öic─â produs─â de o arsur─â); dogoritor, adj. (fierbinte, arz─âtor).
A DOGOR├Ź ~├ęsc 1. intranz. 1) (despre surse de c─âldur─â) A emana radia╚Ťii fierbin╚Ťi, r─âsp├óndind c─âldur─â foarte mare; a arde; a p├órjoli; a p├órli; a frige. 2) (despre persoane sau despre p─âr╚Ťi ale corpului) A fi ├«nfierb├óntat din cauza unei boli sau emo╚Ťii; a avea fierbin╚Ťeal─â. 2. tranz. 1) A se ├«nro╚Öi la fa╚Ť─â sub ac╚Ťiunea unei senza╚Ťii de c─âldur─â puternic─â sau a unei emo╚Ťii puternice. 2) A face s─â devin─â fierbinte; a ├«nfierb├ónta. /<bulg. dogorja, sb. dogoreti
dogor├Č v. 1. a arde, a frige: soarele dogoria, la foc m─â dogoresc; 2. fig. a ro╚Öi: i-am dogorit obrazul p─ârintelui de ru╚Öine CR. [Slav. DOGORIETI, a arde].
dogorß║»sc, a -├«╠ü ╚Öi -├ęsc, -├ş v. tr. (vsl. do-gor─Ľti, a arde de tot, rus. do-gor─Ľt─ş, s├«rb. dogoriti. V. ogor). Ard, frig: soarele, focu dogore╚Öte. Fig. Fac s─â-╚Ťi fie foarte ru╚Öine: m─ş-ai dogorit obrazu cu purtarea ta.
DOGORI vb. 1. a arde, a frige, a pîrjoli, (pop.) a pripi, a zăpuși, (înv. și reg.) a păli, a prigori. (Soarele ~.) 2. a încinge, a înfierbînta, (rar) a răscoace. (Soarele ~ pămîntul.)

Dogorî dex online | sinonim

Dogorî definitie

Intrare: dogori
dogorî verb grupa a IV-a conjugarea a VII-a
dogori verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: dogorî
dogorî