dodecafonie definitie

9 definiții pentru dodecafonie

dodecafoníe sf [At: M 1965, nr. 4, 4 / E: it dodécafonia] Tehnica modernă de compoziție muzicală bazată pe folosirea consecventă în melodie și armonie a celor 12 sunete ale gamei cromatice Si: dodecafonism.
dodecafoníe s. f., art. dodecafonía, g.-d. dodecafoníi, art. dodecafoníei
dodecafoníe s. f., art. dodecafonía, g.-d. dodecafoníi, art. dodecafoníei
DODECAFONÍE s. (MUZ.) dodecafonism.
DODECAFONÍE s.f. (Muz.) Tehnică modernă de compoziție muzicală, bazată pe egalitatea celor douăsprezece sunete ale scării cromatice regrupate în serii, constituind prin diferite transformări organizarea unei părți (modul). [Gen. -iei. / < fr. dodécaphonie, it. dodecafonia, cf. gr. dodeka – douăsprezece, phone – sunet].
DODECAFONÍE s. f. tehnică modernă de compoziție în muzică, care, pornind de la egalitatea celor 12 semitonuri ale gamei cromatice, furnizează compozitorului un sistem menit să înlocuiască, în condițiile atonalismului, regulile armoniei clasice bazate pe funcționalitatea acordurilor. (< fr. dodécaphonie)
DODECAFONIE s. (MUZ.) dodecafonism.
dodecafonie, metodă de compoziție în muzica sec. 20, bazată pe utilizarea liberă a tuturor celor 12 semitonuri* ale gamei cromatice* temperate*. D. a rezultat din unele acumulări în plan tehnic ce s-au manifestat în muzica europ. (mai ales germ. și austriacă), la sfârșitul sec. trecut și începutul acestui sec., global integrate în fenomenul atonalismului*. Depășind cadrele stricte ale laboratorului de creație, d. a antrenat și o gândire structurală ce vizează viitoarea sistematizare a elementelor prin serie*, ajungând la o viziune nouă asupra substanței și discursului muzical. Pe de altă parte, d. își leagă destinul de acela al Școlii vieneze* moderne, șeful școlii, Schönberg, fiind considerat și inițiatorul acestei metode (chiar dacă J.M. Hauer a realizat mai înainte o serializare a elementelor cromatice* ale melodicii). O definitivă aplicare a seriei* Schönberg o obține în 1923, cu lucrarea Cinci piese pentru pian, după care elevii săi, Berg și Webern, o aplică cu consecvență. Această istoric determinată situare în timp și spațiu a făcut ca d. să fie considerată, dincolo de virtuțile ei tehnice, drept unul dintre principalele curente ale primei jumătăți a sec.; din punct de vedere estetic însă, ea a interferat, în special, expresionismul*, de la principiile căruia au pornit reprezentanții Școlii vieneze* atunci când doreau un „idiom muzical expresionist” [obsesia unor formule (IV), atematismul și fărâmițarea conturului melodic, complicația ritmică, cultivarea intensă a a disonanței* în armonie (III, 1), „melodia timbrală” (Klangfarbenmelodie*) etc.]. Opere ca Vozzek și Lulu de Berg, Moise și Aaron de Schönberg sau Cantatele lui Webern sunt producții de tip expresioniste. Pe de altă parte, influențe ale neoclasicismului* se manifestă în lucrări precum Concertul de cameră pentru vl., pian și 13 instr. de suflat de Berg, faptul putând fi considerat însă nu ca o aliniere la această tendință – căreia îi dăduse o replică și Stravinski – ci ca o necesitate interioară a d. de a-și „recupera” o anume fermitate a discursului, ritmica mai viguroasă și polif., unele elemente intonaționale (II, 2) perceptibile (așa se explică făurirea de către Berg, în Concertul pentru vl. și orch., a unei serii compatibile cu acordul* major* sau citirea în aceeași lucrare, a unui coral de Bach). Din rațiuni asemănătoare, o reclasicizare a formei se produce la Webern, care imaginează structuri* extrem de concise. Dintre cele două principii fundamentale ce au străjuit devenirea d.: utilizarea celor 12 semitonuri și serializarea lor, cel din urmă a câștigat treptat în importanță. Astfel, muzica urmașilor Școlii vieneze, Nono, Berio, Stockhausen, Boulez, influențată și de ideile lui Messiaen, se numește, printr-un consens unanim, serială. Deși principiul era conținut în metoda dodecafonică, prin serializarea efectuată atât orizontal (în melodie) cât și vertical (în armonie), serializarea devine ulterior integrală, extinzându-se în toți parametrii*: dinamică (1), timbru*, atac (3). Totodată, muzica neo-serialiștilor (numiți și post-serialiști) părăsește cantonarea dogmatică în cercul închis al celor 12 sunete, în favoarea unui contur mai suplu, „muzicalizat” prin formule de vârstă uneori milenară și cu o „semantică” familiară (fenomenul începuse deja la Webern). Serialismul*, care a păstrat ceva din ineditul discursului preconizat de d., a facilitat astfel calea sintezelor, prin determinarea mai puțin rigidă a facturii (mergând, prin reacție, până la situația contrară a indeterminării și a aleatorismului*), calea pătrunderii în substanța muzicală a vechilor moduri* sau a modurilor de esență folc., pe care o adoptă mai ales unii dintre compozitorii români postbelici. Echiv. germ. Zwölftonmusik.
DODECA- „doisprezece”. ◊ gr. dodeka „doisprezece” > fr. dodeca-, it. id., engl. id. > rom. dodeca-. □ ~edru (v. -edru), s. n., poliedru cu douăsprezece fețe; ~fonie (v. -fonie1), s. f., tehnică modernă de compoziție muzicală, care utilizează cele douăsprezece sunete ale gamei cromatice; ~gin (v. -gin), adj., care are douăsprezece pistile; ~ginie (v. -ginie), s. f., grup de plante cu douăsprezece pistile, în clasificația lui Linné; ~gon (v. -gon2), s. n., poligon cu douăsprezece laturi și tot atîtea unghiuri; ~mer (v. -mer), adj., format din douăsprezece părți; ~petal (v. -petal), adj., cu douăsprezece petale; ~silab (v. -silab), adj., s. m., (vers) care are douăsprezece silabe; ~stil (v. -stil), adj., s. n., (edificiu) cu douăsprezece coloane.

dodecafonie dex

Intrare: dodecafonie
dodecafonie substantiv feminin