doctrínă sf [At: DEX / Pl: ~ne / E: fr doctrine, lat doctrina] Totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc.

DOCTRÍNĂ, doctrine, s. f. Totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc. ♦ Ansamblul principiilor dintr-o ramură a cunoașterii. – Din fr. doctrine, lat. doctrina.

DOCTRÍNĂ, doctrine, s. f. Totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc. – Din fr. doctrine, lat. doctrina.

DOCTRÍNĂ, doctrine, s. f. Totalitatea principiilor, tezelor, învățăturilor fundamentale ale unui sistem politic sau științific.

doctrínă s. f., g.-d. art. doctrínei; pl. doctríne

doctrínă s. f., g.-d. art. doctrínei; pl. doctríne

DOCTRÍNĂ s. învățătură, sistem, teorie. (~ economică.)

DOCTRÍNĂ s.f. 1. Sistem filozofic, politic, religios etc. 2. Totalitatea principiilor, a tezelor fundamentale ale unui anumit domeniu. [< fr. doctrine, lat. doctrina].

DOCTRÍNĂ s. f. sistem închegat de concepții, principii și teze fundamentale prin care se exprimă o anumită orientare în domeniul filozofic, religios, politic, artistic etc. (< fr. doctrine, lat. doctrina)

DOCTRÍNĂ ~e f. Totalitate de principii, de idei fundamentale ale unui sistem filozofic, politic, științific etc. /<fr. doctrine, lat. doctrina

doctrină f. 1. totalitatea dogmelor unei sisteme, unei religiuni: doctrina creștină; 2. teorie particulară asupra unui punct de dogmă, asupra unei chestiuni.

* doctrínă f., pl. e (lat. doctrina, don *doctorina, d. doctor, doctor). Știință, învățătură, totalitatea opiniunilor uneĭ școale literare saŭ filosofice saŭ a dogmelor uneĭ religiunĭ: doctrina luĭ Spinoza și a luĭ Leibniz se derivă dintr’a luĭ Decartes.

DOCTRINĂ s. învățătură, sistem, teorie. (~ economică.)

DOCTRÍNĂ (< fr., lat.) s. n. 1. Ansamblu de principii sau credințe despre Univers, despre istorie etc., constituind un sistem de învățământ religios, filozofic, politic etc., acceptate ca reguli de gândire sau de conduită. ♦ Ansamblul principiilor într-o ramură a cunoașterii. 2. Învățătură formulată și susținută de un maestru sau de o școală (ex. d. platoniciană despre nemurirea sufletului). 3. Teorie susținută sau contrazisă de evidență, propusă spre acceptare. 4. Ansamblul principiilor în baza cărora conducerea unui stat își propune să acționeze în anumite domenii (politica externă, politica drepturilor omului etc.). 5. Corp de idei, teze, principii și modele politice adoptate de un partid politic pentru elaborarea unei concepții de guvernare (ex. d. liberală, socialistă, social-democrată, național-democrată, fascistă etc.).