docilitáte sf [At: NEGULICI / V: (înv) duc~ / Pl: ~itắți / E: fr docilité, lat docilitas, -atis] Supunere cu ușurință la orice, fără proteste.

ducilitáte sf vz docilitate

DOCILITÁTE s. f. Însușirea de a fi docil; supunere. – Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis.

DOCILITÁTE s. f. Însușirea de a fi docil; supunere. – Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis.

DOCILITÁTE s. f. Însușirea celui care se supune cu ușurință, care se lasă condus de alții. Era uimitoare docilitatea cu care ele... executau... mișcările. CAMIL PETRESCU, U. N. 98.

docilitáte s. f., g.-d. art. docilitắții

docilitáte s. f., g.-d. art. docilității

DOCILITÁTE s. v. ascultare.

DOCILITÁTE s.f. Însușirea de a fi docil; supunere, blândețe. [Cf. fr. docilité, lat. docilitas].

DOCILITÁTE s. f. însușirea de a fi docil. (< fr. docilité, lat. docilitas)

DOCILITÁTE f. Caracter docil. /<fr. docilite, lat. docilitas, ~atis

docilitate f. dispozițiune naturală de a fi lesne condus: docilitatea e prima condițiune a progresului.

* docilitáte f. (lat. docilitas, -átis). Calitatea de a fi docil.

DOCILITATE s. ascultare, cumințenie, supunere, (livr.) obediență, (rar) cuminție, sumisiune, supușenie, (înv.) ascultămînt, plecăciune, subordinație. (~ unei persoane.)