docil definitie

15 definiții pentru docil

docíl, ~ă a, av [At: HELIADE, O. I, 130 / V: (înv) ducíl / Pl: ~i, ~e / E: fr docile, lat docilis] 1-2 (D. oameni și manifestările lor) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze Si: supus.
ducíl, ~ă a vz docil
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis.
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis.
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Despre ființe) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; bun, blînd, ascultător. Nu-și credeau ochilor cînd vedeau că, din elevul docil și totdeauna cu lecțiile învățate, se desprinde, progresiv, un tînăr... capricios la învățătură. GALACTION, O. I 20. Roșu își revărsă asupra docilului redactor toată înțelepciunea-i politică. REBREANU, R. II 145. ◊ Fig. Liniștită și docilă, Dunărea lăsă drumul deschis șalupei noastre. ARGHEZI, P. T. 41. ◊ (Adverbial) Are cineva de pus vreo întrebare tovarășului Filip? – se ridică în picioare pretorul, ascultînd docil îndemnul șoptit de Ilinca. V. ROM. mai 1954, 22.
docíl adj. m., pl. docíli; f. docílă, pl. docíle
docíl adj. m., pl. docíli; f. sg. docílă, pl. docíle
DOCÍL adj. v. ascultător.
Docil ≠ indocil, îndărătnic, încăpățânat, nedocil, nesupus
DOCÍL, -Ă adj. Supus, ascultător, blând. [Cf. fr. docile, lat. docilis].
DOCÍL, -Ă adj. (și adv.) supus, ascultător, obedient; maleabil. (< fr. docile, lat. docilis)
DOCÍL ~ă (~i, ~e) Care ascultă de cineva cu ușurință; ascultător. /<fr. docile, lat. docilis
docil a. ușor de condus: copil, cal docil.
* dócil, -ă adj. (lat. dócilis, d. docére, a învăța, a instrui. V. doctor). Blînd, supus, ușor de condus: copil, cal docil. Adv. Cu docilitate. – Și docíl (după fr.).
DOCIL adj. ascultător, bun, cuminte, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Un copil ~.)

docil dex

Intrare: docil
docil adjectiv
ducil