doborî definitie

14 definiții pentru doborî

doborî́ [At: PSALT. HUR. 47r/11 / V: (înv) oborí, ob~ / Pzi: dobór / E: d- + oborî. Oborî < vsl оборити] 1-2 vt, (înv) vrp (C.i. un corp ) A culca la pământ. 3 vt (C.i. un corp) A răsturna. 4 vt (D. animale) A ucide. 5 vt (D. animale) A vâna. 6 vt (Îvr) A detrona. 7 vt A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat. 8 vt A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește prin aer. 9 vt (C.i. oameni) A răpune (în luptă). 10 vt (C.i. boli, suferințe, oboseală etc.) A copleși (2). 11 vt (Fig; c.i. situații, concepții, teorii etc.) A desființa. 12 vt A depăși cel mai bun rezultat (sportiv) anterior. 13 vi (Înv; Olt, Ban) A coborî (34).
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî.
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî.
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos (ceva sau pe cineva), a culca, a răsturna, a trînti la pămînt, a prăbuși, a dărîma. [Dihania] dobora în drumu-i copăcei de trei ani, pe care îi atingea cu colții. ISPIRESCU, U. 39. Vîntul... doboară stejari falnici și desfoaie blînde flori. ALECSANDRI, P. A. 132. Pleacă către pădure În mînă cu o săcure Ceva lemne să doboare. PANN, P. V. I 89. ◊ Fig. Ca să dobori poarta robiei, îți trebuie umeri ca ai mei. CAMIL PETRESCU, T. II 598. ◊ Refl. (Rar) Un altar ce se doboară Cînd vin trăsnete de sus! COȘBUC, P. I 213. Deodat-o bardă crudă prin aer luce, zboară, Lovește!... gios bătrînul c-un vaiet se doboară. ALECSANDRI, P. III 303. ♦ (Regional) A cosi. Scoală, dragul mamii, să te duci să dobori iarba ceea. REBREANU, I. 45. 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat (atîrnat, agățat). [Piatra] va lovi în pom... și va doborî mere. CAMIL PETRESCU, T. III 509. ♦ (Cu privire la ființe sau obiecte care zboară sau plutesc în aer) A face să cadă, a da jos; a prăbuși. A doborît un avion. ▭ Iacă un țînțar a ajuns tocmai la vîntul turbat și voi să-l dobor d-acolo cu săgeata mea. ISPIRESCU, L. 321. [Nobilul pleca la vînătoare] ca să doboare... cocorii, răpezind asupră-le agerii săi șoimi. ODOBESCU, S. III 54. 3. (Cu privire la persoane) A înfrînge, a birui, a supune, a distruge; a răpune. Luminatul împărat... a doborît. pe toți dușmanii. SADOVEANU, D. P. 160. Ești o neroadă dacă îți închipui că e în stare să mă doboare cineva. CAMIL PETRESCU, T. I 259. Pentru cea din urmă oară Aș voi să-l văd cum luptă și pe zmeu cum îl doboară. EFTIMIU, Î. 111. ♦ (Cu privire la stări, situații, împrejurări) A nimici, a desființa, a stîrpi. Pui în lanțuri ai tăi ani, Pe copii ți-i faci orfani, Văduvești soția, De cumva-ndrăznești să zici Că ai drept să te ridici Să dobori hoția. NECULUȚĂ, Ț. D. 42. ♦ (Subiectul e un fapt, un eveniment sau o stare psihică ori fizică) A învinge, a birui, a copleși. Boala și mizeria l-au doborît înainte de vreme [pe Eminescu]. SADOVEANU, E. 83. Ochii i se închideau, somnul îl dobora. GALACTION, O. I 41. Grelele încercări de tot soiul prin care trecuse... ar fi doborît un uriaș. M. I. CARAGIALE, C. 12. Sta s-o doboare cu totul întristarea, ISPIRESCU, L. 59. 4. (Sport; cu privire la recorduri) A depăși. Echipa națională de ștafetă a doborît recordul de 4 x 100 de metri.
doborî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 doboáră, imperf. 3 sg. doborá, perf. s. 3 sg. doborî́, 3 pl. doborấră; conj. prez. 3 să doboáre; ger. doborấnd; part. doborất
doborî́ vb., ind. prez. 1 sg. dobór, 3 sg. și pl. doboáră, imperf. 3 sg. doborá; conj. prez. 3 sg. și pl. doboáre
DOBORÎ vb. 1. a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a întinde, a lungi, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, a trânti, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu un pumn l-a ~ la pământ.) 2. v. culca.
DOBORÎ vb. v. ajunge, birui, copleși, covârși, cuprinde, împovăra, înfrânge, învinge, năpădi, podidi, prinde, răzbi, toropi.
doborî (dobór, -ít), vb. – A da jos, a dărîma, a culca la pămînt. Sl. oboriti „a doborî”, probabil în compunere cu pref. do-, care indică o acțiune exclusivă (Miklosich, Lexicon, 472; Candrea), cf. oborî. – Der. doborîtor, adj. (care doboară).
A DOBORÎ́ dobór tranz. (obiecte, ființe în poziție verticală) A culca la pământ; a prăvăli. /<sl. do oboriti
doborî́ v. a da jos, a răsturna, a dărăma: a doborî copaci, case. [V. oborî].
dobór, a -î́ v. tr. (vsl. *do-boriti, compus ca și a oborî, a desființa. – Dobor, doboară, doborîm; doboram; să doboare). Daŭ jos răstorn, trîntesc: a doborî un copac. Fig. Răpun, înving: a doborî dușmanii, foamea mă doboară.
doborî vb. v. AJUNGE. BIRUI. COPLEȘI. COVÎRȘI. CUPRINDE. ÎMPOVĂRA. ÎNFRÎNGE. ÎNVINGE. NĂPĂDI. PODIDI. PRINDE. RĂZBI. TOROPI.
DOBORÎ vb. 1. a arunca, a azvîrli, a culca, a dărîma, a întinde, a lungi, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, a trînti, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu un pumn l-a ~ la pămînt.) 2. a culca, a tăvăli, (pop.) a pologi. (~ iarba în picioare.)

doborî dex

Intrare: doborî
doborî verb grupa a IV-a conjugarea a III-a