Dicționare ale limbii române

2 intrări

18 definiții pentru dobaș

dobáș sm vz tobaș
dubáș sm vz tobaș
DOBÁȘ s. m. v. tobaș.
TOBÁȘ, tobași, s. m. (Reg.) Toboșar. [Var.: dobáș s. m.] – Tobă + suf. -aș.
DOBÁȘ s. m. v. tobaș.
TOBÁȘ, tobași, s. m. (Reg.) Toboșar. [Var.: dobáș s. m.] – Tobă + suf. -aș.
DOBÁȘ s. m. v. tobaș.
TOBÁȘ, tobași, s. m. (Învechit; și în forma dobaș) Toboșar. Într-o zi văzu pe-o rablă Un tobaș ce lumea cheamă. EMINESCU, L. P. 144. Poruncește la dobaș Să bată doba de marș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 305. – Variantă: dobáș s. m.
tobáș (reg.) s. m., pl. tobáși
tobáș s. m., pl. tobáși
TOBÁȘ s. v. toboșar.
TOBAȘ ~i m. v. toboȘar.
dobáș m. (ung. dobos). Trans. Toboșar saŭ tarabangiŭ.
toboșár m. (din maĭ vechĭu doboșar, infl. de tobă, d. ung. dobos, toboșar, de unde și sîrb. dobóšar). Vest. Acela care bate în tobă saŭ în tarabană (tarabangiŭ): un toboșar bătea o tobă (CL. 1910, 433). – În Trans. dobáș.
tobaș s. v. TOBOȘAR.
dobáș, dobași, (doboș, doboeș), s.m. – (reg.) Toboșar. ♦ (top.) Dobăieș, culme situată la est de Sighet, cu vârful Dobăieș (331 m), vf. Călămari și piscul Colanului (440 m) (Ivanciuc, 2007: 10). ♦ (onom.) Doboș, Doboeș, Doboieș, nume de familie (96 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Dobași, poreclă pentru locuitorii din Vadu Izei, „fiind foarte buni muzicanți”; neamul Dobeșilor din Borșa: „unul a fost toboșar (dobaș) în armata împăratului Anstriei” (Mihali, Timiș, 2000). – Din magh. dobos (Scriban); var. a lui tobaș (< tobă) (DEX, MDA).
dúbaș, -ă, dubași, -e, adj. – (reg.) (referitor la situații sau la persoane) Îndoielnic, dubios. – Et. nes., probabil maghiarism.
dobáș, -i, s.m. – Toboșar. Dobași, poreclă pentru locuitorii din Vad-Maramureș, „fiind foarte buni muzicanți” (Ivanciuc 2006: 84). Dobei; neamul Dobeilor din Borșa: „unul a fost toboșar (dobaș) în armata împăratului Anstriei” (Mihali, Timiș 2000). – Din dobă + -aș.

dobaș definitie

dobaș dex

Intrare: tobaș
dobaș
dubaș
tobaș substantiv masculin
Intrare: dobaș
dobaș