dobă definitie

3 intrări

30 definiții pentru dobă

dóbă sf vz tobă[1] modificată
DÓBĂ s. f. v. tobă.
TÓBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba: a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (de nervozitate sau de nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s. f.] – Din magh. dob.
DÓBĂ s. f. v. tobă.
TÓBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s. f.] – Din magh. dob.
DÓBĂ s. f. v. tobă.
TÓBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument de percuție format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă cîte o bucată de piele de vițel și în care se bate cu două baghete, pentru a produce sunete. Talgerele zuruie, toba bubuie, trîmbițele tremură vesel. SADOVEANU, O. VI 231. Ieșise întru întîmpinarea lui cu buciume, cu tobe și cu surle. ISPIRESCU, L. 51. Tobe, fluiere, buhaie, Zgomot fac asurzitor. BELDICEANU, P. 66. ◊ Expr. A bate toba (cu degetele) = a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare). Bătu toba în postavul biroului, cu vîrful degetelor. C. PETRESCU, C. V. 144. Bate toba încetinel cu deștele pe marmura mesii. CARAGIALE, O. I 345. (Familiar) A bate toba (în Moldova, în sat, în țară sau în tîrg și la moară) = a lansa știri, a divulga cele auzite, a nu păstra un secret; a fi flecar. Probabil însă că se cam știe... căci nu se poate ca tata să nu fi bătut toba. REBREANU, I, 129. A bate toba (la urechea) surdului, se spune cînd cineva vorbește cuiva sau sfătuiește pe cineva zadarnic. Și îi povățuia să fie mai cu răbdare... Dară, bate toba la urechea surdului! ISPIRESCU, L. 175. A bate toba = a tuși. La noapte iar vrei să bați toba? De-abia îți mai trecuse tușea. BASSARABESCU, V. 9. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pîntecele (sau spinarea) tobă = a bate (pe cineva) zdravăn, a snopi în bătaie. Nu umbla prin mahalale, Înhăitat cu haimanale, C-o să-ți fac spinarea tobă. TEODORESCU, P. P. 338. A fi tobă de bătăi = a fi suferit multe bătăi, a fi fost snopit în bătaie. Tușa Lica a fost cal de saca și tobă de bătăi. PAS, Z. I 29. A face (cuiva) pielea tobă v. piele (1). (A fi) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat, a ști foarte multe lucruri. Venise din școala navală... tobă de carte, marinar desăvîrșit. BART, E. 362. Da, d-ta, că ești tobă de-nvățătură, înțelegi? DELAVRANCEA, O. II 53. Toată lumea știe că Baba-Rada cetește și-n stele... și-i... tobă de carte. ALECSANDRI, T. I 390. (A fi) tobă de... = (a fi) plin, îndesat, doldora de... Cu desagii tobă de bunătăți, cu coșuri, popa apucă drumul orașului. STANCU, D. 34. (Cu aluzie la utilizarea instrumentului de către crainicii publici) A umbla cu toba, a bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică forțată. Perceptorul... umblă din casă în casă cu toba. STANCU, D. 135. A bate (cuiva) toba = a lăuda (prea) zgomotos (pe cineva). 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol: a) sul de metal pe care se înfășoară cablul unui ascensor, al unei macarale etc.; b) piesă cilindrică rotitoare a unei batoze de treierat, care desface boabele de pe spice; c) (în expr.) tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. 3. Mezel preparat din stomacul porcului umplut cu bucățele de carne, de măruntaie, de slănină etc. (Atestat în forma dobă) Ar fi trebuit să-i prezinți dobe de mistreți și chebapuri de căprioară. ODOBESCU, S. III 39. Știe ca să facă... dobă, jambonuri. ALECSANDRI, T. 965. 4. (La jocul de cărți) Caro. De roșu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, O. I 193. 5. Capcană în formă de ladă, cu care se prind jderi, dihori, nevăstuici. – Variantă: dóbă s. f.
tóbă s. f., g.-d. art. tóbei; pl. tóbe
tóbă s. f., g.-d. art. tóbei; pl. tóbe
DÓBĂ s. v. abdomen, burtă, pântece.
TÓBĂ s. I. 1. (MUZ.) darabană, (rar) tambur, (înv. și reg.) baraban, barabancă, (înv.) tâmpină. (Bate ~.) 2. (TEHN.) tambur. II. (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șfarcă. (Mezelul numit ~.) III. caro. (~ la cărțile de joc.)
TÓBĂ s. v. batoză, cuptor, timpan, treierătoare.
tóbă (-be), s. f.1. Tambur. – 2. Culoare la jocul de cărți. – 3. Un tip de salam. – Var. Mold., Trans. dobă (și der.). Mag. dob (Tiktin; Gáldi, 89 și 150). – Der. tobaș, s. m. (Trans., toboșar), din mag. dobos, dublet al lui toboș, s. m. (tort), cf. sb. doboš „tartă”. Este bg. toba care pare că provine din rom. (Capidan, Raporturile, 234).
TÓBĂ ~e f. 1) Instrument muzical de percuție, constând dintr-un cilindru gol pe dinăuntru, acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele întinsă, care, prin lovire, produce sunete înfundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele în ceva, fiind iritat sau lipsit de răbdare; b) a răspândi o știre; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de învățătură) a poseda multe cunoștințe. A se face ~ a mânca pe săturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesă cilindrică, goală în interior, folosită în tehnică; tambur. ~ pentru cablu.~ de eșapament piesă la motoarele cu ardere internă care amortizează zgomotul produs în timpul evacuării gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, măruntaie și slănină, puse în pielea stomacului, care se fierbe și se presează. 4) pop. (la jocul de cărți) Semn distinctiv având forma unui romb de culoare roșie; caro. 5) Carte de joc marcată cu acest semn. /<ung. dob
dobă, dóbe, s.f. (reg.) 1. tobă. 2. (fig.) îndopat. 3. caltaboș.
dobă f. Mold. 1. tobă; 2. fig. îndopat: dobă de carte CR.; 3. cartaboș: dobe de mistreț OD. [Ung. DOB].
tobă f. 1. ladă cilindrică ale carii funduri sunt formate din două piei întinse și una’din ele se bate cu două bețe: a bate toba; a bate toba cuiva, a-i vinde lucrurile la mezat; 2. fam. burduf: tobă de carte; 3. carte de joc, carò: fante de tobă. [Mold. dobă = ung. DOB].
dóbă f., pl. e (ung. dob. V. bodogănesc). Mold. Trans. Tobă. Un fel de cîrnaț foarte gros (8-10 c.m.).
tóbă (sud și vest) și dóbă (nord) f., pl. e (ung. dob, tobă, indirect d. ar. tabl, tobă. V. tambur, dobzălez, bodogănesc). Darabană maĭ mare și maĭ turtită (cam 70 c.m. în diametru și 30 în grosime). A fi tobă de carte, a fi burduf de carte, a fi foarte învățat. A avea avere cît prafu de pe tobă (sud), a nu avea nimica. A bate în dobă (Trans.), a vinde cu toba (est, sud), a vinde la mezat (cînd se cheamă lumea cu darabana). A bate toba, a bate darabana, a divulga un secret la toată lumea. Caró (pătratu) la cărțile de joc: craĭ de tobă.
do s. v. ABDOMEN. BURTĂ. PÎNTECE.
to s. v. BATOZĂ. CUPTOR. TIMPAN. TREIERĂTOARE.
TO s. 1. (MUZ.) darabană, (rar) tambur, (înv. și reg.) baraban, barabancă, (înv.) tîmpină. (Bate ~.) 2. (TEHN.) tambur. 3. (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șfarcă. (Mezelul numit ~.) 4. caro. (~ la cărțile de joc.)
dobă (dubă), nume ce se dă instrumentelor populare românești cu două membrane întinse pe un cerc de lemn și al căror sunet se produce prin lovire cu bețe (tobe*). Confecționarea este diferită de la o regiune la alta. Pe lângă rolul de marcare a timpilor (2) în execuția muzicală d. se folosea și ca instr. de semnal. V. darabană.
tobă. În general, termenul se aplică instrumentelor de percuție* cu membrană. Există o mare varietate de t. Caracteristica lor comună constă în prezența unei cavități formate dintr-o cutie de rezonanță* ale cărei extremități sunt acoperite cu piele și care vibrează prin lovire. Cutia de rezonanță, construită din materiale diferite (lut ars, lemn, bambus, metal sau material plastic) are forme diverse: conică, cilindrică, bombată etc. De asemenea, și natura pieilor este diversă: de pește, de capră, de vițel etc. Pozițiile în care se „bate” t. diferă de la un tip de instr. la altul: între gununchi, înaintea bustului (agățată de o centură), așezată jos sau suspendată cu ajutorul unui suport special. Modul de a pune în vibrație membrana se face prin lovire: cu toată palma, cu degetele întinse sau curbate, cu una sau două baghete (2), cu una sau două măturele*. Originea t. este greu de stabilit, ea fiind prezentă în toate perioadele istorice (începând cu neoliticul), la mai multe popoare concomitent, în continente diferite, cu forme deosebite și cu multe moduri de a produce sunetele. T. mică (fără coarde) (it. tamburo piccolo; engl. snare drum; fr. caisse claire; germ. kleine Trommel), t. cu două membrane din piele de vițel, prelucrată foarte fin; cutia de rezonanță, din metal, are formă cilindrică. Cele două membrane se întind cu ajutorul unor șuruburi acționate direct sau cu o cheie. Este neacordabilă (v. acordaj (2)). Dimensiunile t. mici diferă atât ca înălțime a cilindrului cât și ca diametru. Pentru orch. simf. se utilizează instr. cu înălțimea cilindrului de 16-18 cm. T. mică de concert (cu coarde) (it. tamburo piccolo (con corde); engl. snare drum (snares on); fr. petite caisse (avec timbres); germ. kleine Trommel [mit Schnarrsaiten]): T. cu două membrane, având următoarele dimensiuni: înălțimea cilindrului de 16-18 cm, iar diametrul de 35 cm. Pe una din membrane sunt fixate, printr-un mecanism, 4-8 coarde, din material plastic, din intestine de animal sau metal. Mecanismul respectiv are o funcție dublă: a) de fixare, prin apăsarea cu degetul a clapei, a coardelor de pe membrană; b) de îndepărtare, prin ridicarea clapei, a coardelor de pe membrană. Mecanismul se numește control de sunet (it. sordino interno; engl. tone control; fr. sourdine interne; germ. Obertonkontrolle). Când coardele sunt lăsate pe membrană, sunetul este metalic și însoțit de un zbârnâit. Când coardele sunt ridicate de pe membrană, sonoritatea este cristalină, asemănătoare cu a tobei mică fără coarde (caisse claire). T. de paradă (it. umburo rullante, cassa rullante; engl. parade drum, rope drum; fr. caisse roulante, tambour roulant; germ. Paradetrommel, Rührtrommel). T. cu două membrane, fără coarde, care în trecut se folosea exclusiv în armată (se mai numește tobă napoleoniană). În orch. simf. a pătruns în sec. 19. Membranele sunt fixate cu câte o ramă de lemn, pe cele două extremități ale cilindrului, tot din lemn (înălțimea cilindrului este de 60 cm cu diametrul de 25 cm). Membranele se întind cu ajutorul unor sfori de cânepă dispuse pe circumferință în formă de V. Sonoritatea tobei de paradă este lipsită de strălucire, opacă, sumbră. T. provensală (it. tamburo provensale; engl. brak nazwy; fr. tambourin provençal, tambour de Provence; germ. Landsknechtstrommel), instr. pop. fr. (din regiunea Provence), asemănătoare ca aspect cu t. militară; are o cutie de rezonanță în formă de cilindru alungit, pe extremitățile căruia sunt fixate membranele. Întinderea membranei se face ca la t. de paradă (cu ajutorul unor sfori dispuse pe circumferința cilindrului). Nu are coarde. T. mare (it. gran cassa, tamburo grande; engl. bass drum; fr. grande caisse; germ. grosse Trommel), t. neacordabilă, cu două membrane amplasate pe cele două extremități ale unui cilindru din lemn, din fibre sintetice sau din metal, de diferite dimensiuni: 34-40 cm Ø (se folosește în fanfare* și în orch. de pop.); 50-60 cm Ø (se folosește în orch. de jazz*); 70-90 cm Ø (se folosește în orch. simf.). În orch. simf. contemporană se recurge uneori chiar la mai multe t. mari de diferite dimensiuni.
dóbă, dobe, s.f. – (reg.; muz.) Instrument muzical; tobă. ♦ (onom.) Doba, Dobai, nume de familie (131 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. dob „tobă” (Șăineanu, Scriban, MDA).
dóbă, -e, s.f. – Instrument muzical; tobă. – Din magh. dob.
DOBĂ subst. (tobă). 1. Dobă, Nan, 1407 (13 – 15 B 42, 53), acesta însă este scurtarea lui Odobă 7. 2. + -an: Doban (Vra). 3. + -oș, Doboș (Sd XVI; Mar) și Dobăș, mold., 1645 (BCI 185) < ung. dobos „toboșar”. 4. Cf. Duboș, I. (16 A IV 12).
a bate toba expr. 1. a tuși foarte zgomotos. 2. v. a bate toaca
a fi tobă de carte expr. a fi foarte învățat / instruit.
tobă de carte / de învățătură expr. foarte învățat, foarte instruit.

dobă dex

Intrare: tobă
tobă substantiv feminin
dobă
Intrare: dobă
dobă
Intrare: Dobă
Dobă