divorța definitie

14 definiții pentru divorța

divorțá [At: LM / V: (rar) desv~ / Pzi: ~țéz / E: fr divorcer] 1 vi (D. soți) A se despărți prin divorț (1). 2 vt A determina pe cineva să se despartă prin divorț (1). 3 (Fig) A fi în dezacord cu ceva.
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).
DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. Va trebui să divorțez ca să se termine toată povestea. CAMIL PETRESCU, T. I 212. ◊ Tranz. fact. Era să divorțeze pe femeia unui prefect. DELAVRANCEA, la TDRG.
divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză
divorțá vb., ind. prez. 1 sg. divorțéz, 3 sg. și pl. divorțeáză
DIVORȚÁ vb. (JUR.) a (se) despărți, a (se) separa, (înv.) a (se) împărți. (Soții au ~.)
A divorța ≠ a (se) căsători
DIVORȚÁ vb. I. intr. (Despre soți) A se despărți, a rupe căsătoria prin divorț. [Cf. fr. divorcer, it. divorzare].
DIVORȚÁ vb. intr. (despre soți) a rupe căsătoria prin divorț. (după fr. divorcer)
A DIVORȚÁ ~éz 1. intranz. (despre soți) A rupe relațiile de căsătorie prin divorț; a desface căsătoria în mod legal; a se despărți. 2. tranz. 1) A determina la divorț. 2) A despărți printr-un proces civil de divorț. /<fr. divorcer
divorțà v. 1. a face divorț; 2. fig. a se pune în opozițiune cu: a divorța de bunul simț.
* divorțéz v. tr. (fr. divorcer). Deapart pin lege doĭ soțĭ unu de altu. V. refl. Mă despart desfăcînd căsătoria pin lege.
DIVORȚA vb. (JUR.) a (se) despărți, a (se) separa, (înv.) a (se) împărți. (Soții s-au ~.)

divorța dex

Intrare: divorța
divorța verb grupa I conjugarea a II-a