Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

18 defini╚Ťii pentru divin

div├şn, ~─â [At: S─éULESCU, HR. I, 244/19 / Pl: ~i, ~e / E: fr divin, it divino, lat divinus] 1-2 a Care eman─â de la divinitate (1-2). 3-4 a Care apar╚Ťine divinit─â╚Ťii (1-2). 5-6 a Care este asemenea divinit─â╚Ťii (1-2). 7-8 a Privitor la divinitate (1-2). 9-10 a Care reprezint─â divinitatea (1-2). 11 a (Bis; d. servicii, slujbe etc.) Care se face ├«n cinstea divinit─â╚Ťii (2) Si: bisericesc, religios. 12 a (Fig) ├Änzestrat cu ├«nsu╚Öiri cu totul excep╚Ťionale Si: minunat. 13 a (Fig) Care atinge perfec╚Ťiunea. 14 a (Fig) Sf├ónt. 15 smp (├Ävr; ├«s) Arta ~ilor Divina╚Ťie (1).
DIV├ŹN, -─é, divini, -e, adj. 1. Provenit de la Dumnezeu sau de la zei, ├«n felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ÔÖŽ F─âcut de oameni ├«n slujba sau pentru pream─ârirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. ├Änzestrat cu ├«nsu╚Öiri cu totul excep╚Ťionale; minunat. Voce divin─â. ÔÇô Din fr. divin, lat. divinus.
DIV├ŹN, -─é, divini, -e, adj. 1. Considerat c─â provine de la Dumnezeu sau de la zei, ├«n felul lui Dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ÔÖŽ F─âcut de oameni ├«n slujba sau pentru pream─ârirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. Fig. ├Änzestrat cu ├«nsu╚Öiri cu totul excep╚Ťionale; minunat. Voce divin─â. ÔÇô Din fr. divin, lat. divinus.
DIV├ŹN, -─é, divini, -e, adj. 1. (├Än concep╚Ťia mistic─â) Considerat c─â ar proveni de la dumnezeu sau de la zei; ├«n felul lui dumnezeu sau al zeilor; dumnezeiesc, ceresc. ÔÖŽ F─âcut de oameni, ├«n slujba sau pentru pream─ârirea lui dumnezeu; bisericesc, religios. Serviciu divin. 2. Fig. ├Änzestrat cu ├«nsu╚Öiri superioare; minunat, admirabil, ├«nc├«nt─âtor. Critica... nu trebuie s─â striveasc─â, ├«ntre t├«mplele str├«mte ale logicii dup─â care se conduce proza, divinul zbor al poeziei. MACEDONSKI, O. IV 83. P─ârea c─â geniul divinului. Shakespeare respirase asupra p─âm├«ntului un nou ├«nger lunatec, o nou─â Ofelia. EMINESCU, N. 47. F─â dar numele-╚Ťi s─â treac─â ├Äntre numele divine, Celor ce au fost ai lumei Nobili f─âc─âtori de bine. ALEXANDRESCU, M. 166.
div├şn adj. m., pl. div├şni; f. div├şn─â, pl. div├şne
div├şn adj. m., pl. div├şni; f. sg. div├şn─â, pl. div├şne
DIV├ŹN adj. (BIS.) 1. ceresc, dumnezeiesc, sf├ónt, (livr.) celest, (rar) ├«ndumnezeit, zeiesc, (pop.) s├ónt, (├«nv.) minunat, prea├«nalt. (Pronia ~.) 2. v. providen╚Ťial. 3. bisericesc, religios. (Serviciu ~.) 4. v. sf├ónt.
DIV├ŹN adj., adv. v. minunat, splendid, superb.
Divin Ôëá profan
DIV├ŹN, -─é adj. 1. Dumnezeiesc; de zeu, de la zei. ÔÖŽ F─âcut pentru pream─ârirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. (Fig.) Minunat, splendid, ├«nc├ónt─âtor. [Cf. lat. divinus, fr. divin, it. divino].
DIV├ŹN, -─é adj. 1. dumnezeiesc; de la zei. ÔŚŐ f─âcut pentru pream─ârirea lui Dumnezeu; bisericesc, religios. 2. (fig.) minunat, splendid, ├«nc├ónt─âtor. (< fr. divin, lat. divinus)
DIV├ŹN ~─â (~i, ~e) 1) (├«n concep╚Ťiile religioase) Care se consider─â c─â provine de la Dumnezeu sau de la zei; din cer; dumnezeiesc; ceresc. Dar ~. 2) Care este caracteristic pentru Dumnezeu ╚Öi zeit─â╚Ťi; dumnezeiesc. Putere ~─â. Har ~. 3) Care este menit s─â-l sl─âveasc─â pe Dumnezeu. Serviciu ~. Carte ~─â. 4) fig. Care este uimitor de frumos; splendid; celest. Frumuse╚Ťe ~─â. Melodie ~─â. /<fr. divin, lat. divinus
divin a. 1. ce vine dela D-zeu: putere divină; 2. relativ la D-zeu: serviciu divin; 3. pus în rândul zeilor: divinul August; 4. fig. mai presus de natură, excelent, perfect în felul său: o carte divină.
* div├şn, -─â adj. (lat. divinus = divus, div, divin, d. deus, ze┼ş). Dumneze─şesc, ze─şesc: bun─âtate divin─â. Care se datore╚Öte lu─ş Dumneze┼ş, unu─ş ze┼ş: cult divin. Fig. Excelent, perfect. Adv. ├Än mod divin, ca Dumneze┼ş: a c├«nta divin.
divin adj., adv. v. MINUNAT. SPLENDID. SUPERB.
DIVIN adj. (BIS.) 1. ceresc, dumnezeiesc, sf├«nt, (livr.) celest, (rar) ├«ndumnezeit, zeiesc, (pop.) s├«nt, (├«nv.) minunat, prea├«nalt. (Pronia ~.) 2. ceresc, dumnezeiesc, providen╚Ťial. (Dar ~.) 3. bisericesc, religios. (Serviciu ~.) 4. sacramental, sacru, sf├«nt. (Lucrurile ~.)
DIVINA NATURA DEDIT AGROS, ARS HUMANA AEDIFICAVIT URBES (lat.) divina natur─â a d─âruit ogoarele, m─âiestria omului a cl─âdit ora╚Öele ÔÇô M. Terentius Varro, ÔÇ×Res rusticaeÔÇŁ, III, 1.
MENS DIVINIOR (lat.) spirit divin (inspira╚Ťie divin─â) ÔÇô Hora╚Ťiu, ÔÇ×SatiraeÔÇŁ, I, 4, 43. Inspira╚Ťia este o condi╚Ťie indispensabil─â crea╚Ťiei poetice.

Divin dex online | sinonim

Divin definitie

Intrare: divin
divin adjectiv