distracție definitie

13 definiții pentru distracție

distracție sf [At: ȚICHINDEAL, F. 370/1 / V: (înv) ~iune, (îvr) dișt~ / Pl: ~ii / E: fr distraction, lat distractio, -onis] 1 Mod plăcut de a petrece timpul Si: (înv) distragere (1). 2 Mijloc prin care se produce distracția (1) Si: (înv) distragere (2), (reg) distrare, (îvr) răcoreală. 3 (Înv) Distragere (4). 4 (Îvr) Uimire. 5 (Îvr) Separare a unei părți dintr-un întreg.
DISTRÁCȚIE, distracții, s. f. 1. Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; amuzament, petrecere; agrement. 2. Lipsă de atenție, de concentrare. – Din fr. distraction, lat. distractio.
DISTRÁCȚIE, distracții, s. f. 1. Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; amuzament, petrecere; agrement. 2. Lipsă de atenție, de concentrare. – Din fr. distraction, lat. distractio.
DISTRÁCȚIE, distracții, s. f. 1. Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; petrecere, amuzament. Am și eu nevoie de plimbare, de o distracție. CAMIL PETRESCU, T. II 139. Distracția sătenilor este variată. ISAC, O. 271. 2. Lipsă de atenție, neluare-aminte, neatenție. Cezar, ca deșteptat din distracție, se întoarce rppede. CAMIL PETRESCU, T. III 448. ◊ (Învechit, la pl.) Era plin de distracții, moale în mișcări, glasul întunecat și slab. RUSSO, S. 28. În cîte rînduri însă distracțiile tale Te fac să scoți cuvinte ce nu ar fi cu cale. ALEXANDRESCU, P. 92.
distrácție (-ți-e) s. f., art. distrácția (-ți-a), g.-d. art. distrácției; pl. distrácții, art. distrácțiile (-ți-i-)
distrácție s. f. (sil. -ți-e), art. distrácția (sil. -ți-a), g.-d. art. distrácției; pl. distrácții, art. distrácțiile (sil. -ți-i-)
DISTRÁCȚIE s. I. 1. agrement, amuzament, divertisment, plăcere, (înv.) zefchiu. (Parc de ~ii.) 2. v. amuzament. 3. petrecere, plăcere. (Viață plină de ~ii.) II. absență, neatenție. (E de-o ~ condamnabilă.)
DISTRÁCȚIE s.f. 1. Ceea ce amuză, distrează; petrecere, amuzament. 2. Neatenție. [Gen. -iei, var. distracțiune s.f. / cf. fr. distraction, lat. distractio].
DISTRÁCȚIE s. f. 1. ceea ce distrează; petrecere, amuzament. 2. neatenție. (< fr. distraction, lat. distractio)
DISTRÁCȚIE ~i f. 1) Lipsă de atenție (obișnuită sau momentană); neatenție. 2) Petrecere plăcută a timpului (de scurtă durată); divertisment; amuzament; agrement. [Art. distracția; G.-D. distracției; Sil. -ți-e] /<fr. distraction, lat. distractio
distracți(un)e f. 1. lipsă trecătoare de atențiune: are distracțiuni; 2. plăcere, petrecere de scurtă durată: a-și procura distracțiuni.
* distracțiúne f. (lat. distractío, -ónis). Neatențiune: a face o greșală din distracțiune. Plăcere, amuzament, petrecere: cititu e o distracțiune foarte plăcută. – Și -ácție.
DISTRACȚIE s. I. 1. agrement, amuzament, divertisment, plăcere, (înv.) zefchiu. (Parc de ~ii.) 2. amuzament, joacă, (înv.) zăbavă. (Dragostea nu este o ~.) 3. petrecere, plăcere. (Viață plină de ~ii.) II. absență, neatenție. (E de-o ~ condamnabilă.)

distracție dex

Intrare: distracție
distracție substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e