Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

17 defini╚Ťii pentru distinge

dist├şnge [At: HELIADE, O. I, 360 / V: (├«nv) destengu├ş, (├«nv) des~, (├«vr) ~ng├í / Pzi: dist├şng / E: fr distinguer, lat distingere] 1-2 vtr A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin tr─âs─âturi specifice Si: (├«vp) a (se) osebi. 3 vt A deosebi cu ajutorul sim╚Ťurilor Si: a deslu╚Öi. 4 vt A b─âga de seam─â Si: a observa. 5 vt A vedea clar, limpede, l─âmurit. 6 vr A se eviden╚Ťia (prin calit─â╚Ťi, merite, realiz─âri deosebite etc.) Si: (├«vr) a se distengherisi. 7 vt A constitui nota specific─â (a cuiva sau ceva) Si: a caracteriza. 8 vt A acorda cuiva o distinc╚Ťie (4) pentru merite, calit─â╚Ťi deosebite etc.
dis╚Ť├şnge v vz descinge
DIST├ŹNGE, dist├şng, vb. III. 1. Tranz. ╚Öi refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin tr─âs─âturi specifice. 2. Refl. A se remarca, a ie╚Öi ├«n eviden╚Ť─â prin meritele, rezultatele, realiz─ârile sale. ÔÖŽ Tranz. A acorda cuiva o distinc╚Ťie, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, l─âmurit; a observa. ÔÇô Din fr. distinguer, lat. distinguere.
DIST├ŹNGE, dist├şng, vb. III. 1. Tranz. ╚Öi refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin tr─âs─âturi specifice. 2. Refl. A se remarca, a ie╚Öi ├«n eviden╚Ť─â prin meritele, rezultatele, realiz─ârile sale. ÔÖŽ Tranz. A acorda cuiva o distinc╚Ťie, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, l─âmurit; a observa. ÔÇô Din fr. distinguer, lat. distinguere.
DIST├ŹNGE, dist├şng, vb. III. 1. Tranz. A deosebi un lucru de altul, gra╚Ťie ├«nsu╚Öirilor diferite pe care le posed─â fiecare dintre ele; a deosebi. A distinge binele de r─âu. Ôľş Versul mai trebuie s─â procedeze ╚Öi prin inversiunea frazei, care contribuie╚Öte a-l distinge de proz─â. MACEDONSKI, O. IV 42. ÔŚŐ Refl. pas. Diferite specii [de p─âs─âri]... se disting prin m─ârime, prin coloritul penelor. ODOBESCU, S. III 27. 2. Refl. A se remarca, a se eviden╚Ťia (printr-o ├«nsu╚Öire caracteristic─â). Copilul s-a distins prin bun─â-purtare. ÔÖŽ Tranz. A acorda cuiva o distinc╚Ťie, un premiu. Numero╚Öi frunta╚Öi au fost distin╚Öi cu medalia muncii. 3. Tranz. A vedea l─âmurit, precis; a deslu╚Öi. Prin z─âbranicul serii, distingeam ├«n dep─ârt─âri dealurile Serbiei. GALACTION, O. I 29. ├Än fa╚Ťa ochilor, deschi╚Öi ├«n bezn─â, mari p├«n─â la durere, ca s─â pot distinge ceva ├«nainte, ├«mi jucau fl─âc─âri albastre. G. M. zamfirescu, M. D. I 253. Adela va r─âm├«ne pentru tine mereu st├«nca pe care cre╚Öte floarea-reginei, at├«t de apropiat─â, c─â po╚Ťi distinge micile stelu╚Ťe catifelate. IBR─éILEANU, A. 186. ÔÖŽ A observa. Cu o aten╚Ťiune nu tocmai ├«ncordat─â, am putea distinge, ├«n poezia poporului simplicitatea ca form─â, ad├«ncimea ca sentiment, naturalul ca mod de sim╚Ťire ╚Öi cugetare. HOGA╚ś, DR. II 178. ÔÇô Forme gramaticale: perf. s. distinsei; part. distins.
dist├şnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. dist├şng, 1 pl. dist├şngem, imperf. 3 sg. distinge├í; ger. distingß║ąnd; part. dist├şns
dist├şnge vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. dist├şng, 1 pl. dist├şngem; part. dist├şns
DIST├ŹNGE vb. 1. a deslu╚Öi, a percepe, (rar) a pricepe. (Se f─âcuse ziu─â ╚Öi ~ bine obiectele.) 2. v. profila. 3. v. deosebi. 4. v. remarca.
A se distinge Ôëá a se asem─âna
DIST├ŹNGE vb. III. 1. tr. A deosebi un lucru de altul. ÔÖŽ A vedea l─âmurit, a deslu╚Öi, a observa. 2. refl. A ie╚Öi din comun, a se remarca, a se eviden╚Ťia. 3. tr. A acorda cuiva o distinc╚Ťie, un premiu. [P.i. dist├şng, perf.s. -insei, part. -ins. / < fr. distinguer, it. distinguere, lat. distinguere].
DIST├ŹNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ÔŚŐ a vedea l─âmurit, a deslu╚Öi, a observa. 2. a acorda cuiva o distinc╚Ťie, un premiu. II. refl. a ie╚Öi din comun, a se remarca, a se eviden╚Ťia. (< fr. distinguer, lat. distinguere)
dist├şnge (dist├şng, dist├şns), vb. ÔÇô A distinge. ÔÇô Var. (├«nv.) destinge. Lat. distinguere (sec. XIX). Var. apare din sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dac─â este vorba de un cuv├«nt tradi╚Ťional, sau de un latinism (Tiktin). ÔÇô Der. distinct, adj.; distinc╚Ťi(un)e, s. f.; distinctiv, adj.; indistinct, adj.
A DIST├ŹNGE dist├şng tranz. 1) (persoane) A ├«nvesti pentru meritele deosebite. ~ pe cineva cu o medalie. 2) (obiecte, fenomene) A identifica dup─â anumite semne distinctive; a discerne; a deslu╚Öi; a desprinde; a deosebi. 3) A face s─â se disting─â. /<fr. distinguer, lat. distinguere
A SE DIST├ŹNGE m─â dist├şng intranz. 1) A se manifesta ├«n mod deosebit; a se impune prin tr─âs─âturi distincte; a se remarca; a se eviden╚Ťia; a excela; a se afirma; a bria. 2) A se afirma prin merite, rezultate sau realiz─âri. /<fr. distinguer, lat. distinguere
distinge a. 1. a deosebi cu sim╚Ťurile, cu mintea: a distinge binele de r─âu; 2. a stabili o diferen╚Ť─â: a distinge timpurile; 3. a ridica mai presus de ceilal╚Ťi: virtutea ╚Öi meritul disting pe oameni; 4. a se face cunoscut.
* dist├şng, st├şns, a -st├şnge v. tr. (lat. distinguere. V. sting). Discern, deosebesc. Divid, separ, stabilesc diferen╚Ťa: a distinge timpu, locu, etatea. Caracterizez, deosebesc: ra╚Ťiunea ├«l distinge pe om. Acord o distinc╚Ťiune, da┼ş aten╚Ťiune: profesoru l-a distins pe acest elev. V. refl. M─â semnalez, ─şes din relief: acest regiment sÔÇÖa distind pin vitejie. ÔÇô Vech─ş (Dos.) a destinge.
DISTINGE vb. 1. a deslu╚Öi, a percepe, (rar) a pricepe. (Se f─âcuse ziu─â ╚Öi ~ bine obiectele.) 2. a se contura, a se delimita, a se desena, a se deslu╚Öi, a se eviden╚Ťia, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Acum imaginea ei se ~ ├«n lumina asfin╚Ťitului.) 3. a deosebi, a deslu╚Öi, a diferen╚Ťia, a discerne, a discrimina, (├«nv. ╚Öi pop.) a osebi, (Ban., Transilv. ╚Öi Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu u╚Öurin╚Ť─â culorile) 4. a se deosebi, a se eviden╚Ťia, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, (├«nv.) a se ├«nsemna, a se semnala, a se vesti. (Prin ce s-a ~ interpretarea lui?)

Distinge dex online | sinonim

Distinge definitie

Intrare: distinge
distinge verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: dis╚Ťinge
dis╚Ťinge