Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

17 defini╚Ťii pentru distinc╚Ťie

dist├şnc╚Ťie sf [At: S─éULESCU, HR. I, 35/12 / V: ~ten~, ~i├║ne, (├«vr) ~n╚Ťie / Pl: ~ii / E: lat distinctio, -onis, fr distinction] 1 Deosebire ├«ntre dou─â sau mai multe elemente, fiin╚Ťe etc. Si: distingere (1), (rar) distinct─âciune. 2 (Jur; ├«nv; ├«s) ~iunea bunurilor Separarea bunurilor. 3 Cinste care se acord─â unei persoane care se remarc─â ├«ntr-un anumit domeniu. 4 Semn onorific (premiu, recompens─â, decora╚Ťie etc.) cu care se recompenseaz─â un merit. 5 (├Älav) Cu ~ ├Än mod excep╚Ťional. 6 (├Äal) Cu cinste. 7 (├Änv) Considera╚Ťie (1). 8 (├Änv; ├«la) De ~iune De vaz─â Si: important. 9 Fine╚Ťe sufleteasc─â. 10 Elegan╚Ť─â ├«n ├«nf─â╚Ťi╚Öare, ├«n comportament, ├«n limbaj etc.
DIST├ŹNC╚ÜIE, distinc╚Ťii, s. f. 1. Deosebire, diferen╚Ť─â. A face distinc╚Ťie. F─âr─â distinc╚Ťie. 2. Fine╚Ťe, elegan╚Ť─â ├«n ├«nf─â╚Ťi╚Öare ╚Öi comport─âri. 3. Decora╚Ťie sau titlu care se acord─â unei persoane pentru merite deosebite. [Var.: distinc╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. distinction, lat. distinctio, -onis.
DISTINC╚ÜI├ÜNE s. f. v. distinc╚Ťie.
DIST├ŹNC╚ÜIE, distinc╚Ťii, s. f. 1. Deosebire, diferen╚Ť─â. A face distinc╚Ťie. F─âr─â distinc╚Ťie. 2. Fine╚Ťe, elegan╚Ť─â ├«n ├«nf─â╚Ťi╚Öare ╚Öi comport─âri. 3. Decora╚Ťie sau titlu care se acord─â unei persoane pentru merite deosebite. [Var.: distinc╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. distinction, lat. distinctio, -onis.
DISTINC╚ÜI├ÜNE s. f. v. distinc╚Ťie.
DIST├ŹNC╚ÜIE, distinc╚Ťii, s. f. 1. (Mai ales ├«n leg─âtur─â cu verbul ┬źa face┬╗) Deosebire, diferen╚Ť─â. ÔŚŐ Loc. adv. F─âr─â distinc╚Ťie. To╚Ťi locuitorii... f─âr─â distinc╚Ťie, vor fi ╚Ťinu╚Ťi s─â se supun─â ne├«nt├«rziat, f─âr─â ezitare. CAMIL PETRESCU, T. II 362. 2. Atitudine aleas─â, fine╚Ťe, elegan╚Ť─â (├«n ├«nf─â╚Ťi╚Öare ╚Öi ╚Ťinut─â). Ce port nobil... C├«t─â simplitate ╚Öi at├«ta distinc╚Ťie totu╚Öi. CAMIL PETRESCU, T. III 452. Avea, ├«n gest, ├«n felul cum cl─âtina capul, cu bun─âvoin╚Ť─â, c├«nd asculta ce i se spune, o distinc╚Ťie pe care... n-o mai ├«nt├«lnise. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 221. 3. Cinste acordat─â unei persoane care se remarc─â printr-un merit sau care se eviden╚Ťiaz─â ├«ntr-un anumit domeniu de activitate; p. ext. semn onorific (premiu, decora╚Ťie etc.) instituit pentru a recompensa un merit. Marea pre╚Ťuire a regimului nostru de democra╚Ťie popular─â pentru munca femeilor s-a oglindit ├«n miile de ordine, medalii ╚Öi distinc╚Ťii cu care au fost r─âspl─âtite. SC├ÄNTEIA, 1952, nr. 2508. B─âiatul nu l-a f─âcut de ru╚Öine, a fost elev str─âlucit ╚Öi a luat diploma cu distinc╚Ťie. REBREANU, R. I 95. ÔÇô Variant─â: distinc╚Ťi├║ne (pronun╚Ťat -╚Ťi-u-) (GALACTION, O. I 132) s. f.
DISTINC╚ÜI├ÜNE s. f. v. distinc╚Ťie.
dist├şnc╚Ťie (-tinc-╚Ťi-e) s. f., art. dist├şnc╚Ťia (-╚Ťi-a), g.-d. art. dist├şnc╚Ťiei; pl. dist├şnc╚Ťii, art. dist├şnc╚Ťiile (-╚Ťi-i-)
dist├şnc╚Ťie s. f. (sil. -tinc-╚Ťi-e), art. dist├şnc╚Ťia (sil. -╚Ťi-a), g.-d. art. dist├şnc╚Ťiei; pl. dist├şnc╚Ťii, art. dist├şnc╚Ťiile (sil. -╚Ťi-i-)
DIST├ŹNC╚ÜIE s. 1. v. deosebire. 2. v. bun-gust. 3. elegan╚Ť─â, fine╚Ťe, rafinament, subtilitate. (~ ├«n comport─âri.)
DIST├ŹNC╚ÜIE s.f. 1. Deosebire, diferen╚Ť─â (├«n raport cu ceva). 2. Fine╚Ťe; str─âlucire, noble╚Ťe; elegan╚Ť─â ├«n ╚Ťinut─â, ├«n purt─âri. 3. Semn de deosebit─â pre╚Ťuire, stim─â acordat─â cuiva; (p. ext.) semn onorific cu care se recompenseaz─â un merit. [Gen. -iei, var. distinc╚Ťiune s.f. / cf. fr. distinction, lat. distinctio].
DISTINC╚ÜI├ÜNE s.f. v. distinc╚Ťie.
DIST├ŹNC╚ÜIE s. f. 1. deosebire, diferen╚Ť─â. 2. atitudine aleas─â, fine╚Ťe ├«n ├«nf─â╚Ťi╚Öare ╚Öi elegan╚Ť─â ├«n ╚Ťinut─â. 3. semn de deosebit─â pre╚Ťuire (titlu, decora╚Ťii etc.) ce se acord─â cuiva. (< fr. distinction, lat. distinctio)
DIST├ŹNC╚ÜIE ~i f. 1) Caracter distinct; lips─â de asem─ânare; deosebire; diferen╚Ť─â. 2) Atitudine, comportare, ├«nf─â╚Ťi╚Öare aleas─â, deosebit─â. 3) Diplom─â sau titlu, care recompenseaz─â un merit al cuiva. [Art. distinc╚Ťia; G.-D. distinc╚Ťiei; Sil. -╚Ťi-e] /<fr. distinction, lat. distinctio, ~onis
distinc╚Ťi(un)e f. 1. ac╚Ťiunea de a distinge; 2. deosebire ╚Öi ceeace stabile╚Öte o deosebire ├«ntre oameni: semn de distinc╚Ťiune; 3. foloase de na╚Ötere sau de merit: persoan─â de distinc╚Ťiune.
* distinc╚Ťi├║ne f. (lat. distintio, -├│nis). Ac╚Ťiunea de a distinge. Diferen╚Ť─â: distinc╚Ťiunea ├«ntre bine ╚Öi r─â┼ş. Diviziune, separa╚Ťiune: distinc╚Ťiunea puterilor. Considera╚Ťiune, prerogativ─â, onoare: a primi semne de distinc╚Ťiune. Aspect nobil: un om de o rar─â distinc╚Ťiune. ÔÇô ╚śi -├şnc╚Ťie.
DISTINC╚ÜIE s. 1. deosebire, diferen╚Ť─â, diferen╚Ťiere, discriminare, (rar) distingere. (S─â facem urm─âtoarea ~...) 2. elegan╚Ť─â, rafinament, bun-gust, (livr. ╚Öi fam.) ╚Öic. (~ ├«n ╚Ťinut─â.) 3. elegan╚Ť─â, fine╚Ťe, rafinament, subtilitate. (~ ├«n comport─âri.)

Distinc╚Ťie dex online | sinonim

Distinc╚Ťie definitie

Intrare: distinc╚Ťie
distinc╚Ťie substantiv feminin
  • silabisire: -tinc-╚Ťi-e
distinc╚Ťiune