dispută definitie

2 intrări

27 definiții pentru dispută

disputá [At: TOMICI, Î. 25/9 / V: des~, (îvr) diș~ / Pzi: dispút / E: fr disputer, lat disputare] 1 vr A discuta cu aprindere în contradictoriu Si: (înv) a se disputului (1). 2 vr (Pex) A se certa. 3 vt (Cu pronumele în dativ; d. persoane, colectivități) A lupta pentru dobândirea unui anumit lucru Si: a concura, a rivaliza. 4 vt (Îe) A ~ terenul A apăra un teren sau un teritoriu și a nu-l da ușor înapoi. 5 vt A contesta un drept, o situație etc. 6 vr (D. competiții sportive) A se desfășura. modificată
dispútă sf [At: LEON ASACHI, B. 33/26 / V: des~, diș~, (îvr) ~po~ / Pl: ~te / E: fr dispute, lat disputio] 1 Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane Si: controversă, disputare (1), (îvr) disputație (1), (îrg) dispuție (1). 2 (Pex) Ceartă. 3 Dezbatere controversată asupra unui subiect, a unei teme științifice etc. 4 Luptă pentru întâietate. 5 (Spt) Întrecere pentru obținerea victoriei Si: competiție, concurs. 5 Desfășurare a unei competiții sportive.
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare.
DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute.
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiții sportive) A avea loc; a se desfășura. – Din fr. disputer, lat. disputare.
DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; spec. întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute.
DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări, colectivități; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A lupta pentru dobîndirea unui lucru, a fi în concurență pentru..., a rivaliza. Familii... își dispută stăpînirea pămîntului. BOGZA, C. O. 263. O droaie de pețitori... își disputau mîna ei. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ Fig. Stele și constelații vestite... își văd disputată domnia de masele mari ale norilor. BOGZA, C. O. 51. ◊ (Rar, fără dativul pronumelui reflexiv) Arta nu trebuie să te dispute și să te împartă. Ea te vrea tot, ca să ți se dea toată. VLAHUȚĂ, O. A. 334. ♦ Refl. pas. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. Se dispută un meci de fotbal. 2. Tranz. (Franțuzism) A contesta (cuiva) dreptul asupra unui lucru. Oh! Nimeni n-are dreptul nicicum a-ți disputa Pe viitor cea parte din fericirea ta. BOLINTINEANU, O. 120. 3. Refl. (Franțuzism învechit) A discuta (asupra unei chestiuni de principiu, a unei teme științifice etc.); p. ext. a se certa. (Refl. reciproc) Bogăția, desfătarea, virtutea și sănătatea Disputîndu-se-ntre ele... fiecare își găsea sieși dreptate. PANN, P. V. II 22.
DISPÚTĂ, dispute, s. f. 1. Discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane asupra unui subiect sau asupra unei teme; dezbatere, controversă; p. ext. ceartă. Acolo, la restaurant, se iscă o dispută între tustrei. C. PETRESCU, O. P. I 93. ◊ Fig. Marele masiv al Bucegilor se înalță, cu fiecare stîncă și cu fiecare perete de piatră, tot mai sus... ca pentru o tragică și solemnă dispută cu... Piatra Craiului. BOGZA, C. O. 206. 2. (Sport) Competiție.
disputá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispútă
dispútă s. f., g.-d. art. dispútei; pl. dispúte
disputá vb., ind. prez. 1 sg. dispút, 3 sg. și pl. dispútă
dispútă s. f., g.-d. art. dispútei; pl. dispúte
DISPUTÁ vb. a se desfășura, a se juca. (Meciul se ~ pe Stadionul Giulești.)
DISPÚTĂ s. 1. v. controversă. 2. v. neînțelegere. 3. v. meci.
DISPUTÁ vb. I. tr. 1. A fi în luptă, a lupta pentru ceva, a rivaliza. ♦ intr. A susține o dispută. ♦ refl. (Despre competiții sportive) A avea loc, a se desfășura. 2. A contesta (cuiva) un drept, o situație. [P.i. dispút. / < fr. disputer, it., lat. disputare].
DISPÚTĂ s.f. 1. Dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. (Sport) Competiție, întrecere; luptă pentru obținerea victoriei. [< fr. dispute, it. disputa].
DISPUTÁ vb. I. tr. a fi în luptă, a lupta pentru ceva; a rivaliza. II. intr. a susține o dispută; a discuta în contradictoriu. III. refl. (despre competiții sportive) a avea loc, a se desfășura. (< fr. disputer, lat. disputare)
DISPÚTĂ s. f. 1. dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. competiție (sportivă). (< fr. dispute)
A DISPUTÁ dispút 1. tranz. (persoane, colectivități etc.) A pune în luptă pentru a căpăta în posesiune. ~ un premiu. 2. intranz. 1) A purta o dispută; a discuta; a conversa. 2) A vorbi în contradictoriu; a discuta. /<fr. disputer, lat. disputare
A SE DISPUTÁ pers. 3 se dispútă intranz. (despre evenimente, fapte etc.) A avea loc; a se petrece; a se produce. /<fr. disputer, lat. disputare
DISPÚTĂ ~e f. Discuție în contradictoriu asupra unei probleme în prezența unui auditoriu; dezbatere a unei chestiuni controversate. /<fr. dispute
disputà v. 1. a discuta cu vioiciune despre ceva: a disputa despre gusturi, colori; 2. a contesta, a lupta pentru obținerea unui lucru: a disputa un premiu.
dispută f. 1. desbatere între persoane cari nu sunt de aceeaș părere; 2. discuțiune prea vie, ceartă: gustul dispută n’are PANN.
* dispút, a -á v. tr. (fr. disputer, d. lat. dis-puto, -áre. V. imput, cont). Lupt, contest că să cuprind eŭ: Pompeĭ dispută luĭ Cezar întîietatea. A disputa terenu, a te lupta p. el. V. intr. Discut, mă lupt cu vorba: a discuta despre gusturĭ.
* díspută și dispútă f., pl. e (it. disputa, fr. dispute). Disputațiune, luptă cu vorba, contestațiune.
DISPUTA vb. a se desfășura, a se juca. (Meciul se ~ pe stadionul Giulești.)
DISPU s. 1. controversă, discuție, (pop.) sfadă. (O vie ~ în jurul...) 2. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.) 3. (SPORT) întîlnire, întrecere, joc, meci, partidă. (~ a durat doar 3 minute.)

dispută dex

Intrare: dispută
dispută substantiv feminin
Intrare: disputa
disputa verb grupa I conjugarea I