displáce v vz desplăcea

displăceá vi [At: HELIADE, O. I, 371 / V: ~láce, (îvr) despláce / Pzi: ~lác / E: it dispiacere] 1 A nu-i plăcea. 2 A nu agrea.

DISPLÁCE vb. III v. displăcea.

DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).

DISPLÁCE vb. III v. displăcea.

DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).

DISPLÁCE vb. III v. displăcea.

DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. (Construit cu dativul) A-i fi neplăcut, a nu-i fi pe plac. Îl observă că n-are arme și asta nu-i displăcu. SADOVEANU, Z. C. 100. Într-un tablou cutare combinație de culori ne place, cutare ne displace. GHEREA, ST. CR. II 29. Înțelegi bine c-ajunge să-mi displacă Asemenea purtare. MACEDONSKI, O. II 25. – Variantă: displáce vb. III.

displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút

displăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác, 1 pl. displăcém, 2 pl. displăcéți; part. displăcút

DISPLĂCEÁ vb. a-i repugna. (Îmi ~ să fac acest lucru.)

A displăcea ≠ a plăcea

DISPLÁCE vb. III. v. displăcea.

DISPLĂCEÁ vb. II. intr. A nu plăcea. ♦ A fi neplăcut. [P.i. displác, var. displace vb. III. / < it. dispiacere, după plăcea].

DISPLĂCEÁ vb. intr. a nu plăcea. ◊ a nu agrea. (după it. dispiacere)

A DISPLĂCEÁ displác intranz. A înceta de a fi pe plac; a nu plăcea. /<it. dispiacere

displace v. a nu plăcea.

* displác, -plăcút, a -plăceá v. intr. (dis- și plac, după fr. déplaire și lat. displicére). Nu plac: vorba asta-mĭ displace.

DISPLĂCEA vb. a-i repugna. (Îmi ~ să fac acest lucru.)