displăcut definitie

2 intrări

26 definiții pentru displăcut

displăceá vi [At: HELIADE, O. I, 371 / V: ~láce, (îvr) despláce / Pzi: ~lác / E: it dispiacere] 1 A nu-i plăcea. 2 A nu agrea.
displăcút, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 168 / V: (îvr) des~ / Pl: ~uți, ~e / E: displăcea] 1 Neplăcut. 2 Dezagreabil. 3 (Rar; d. oameni) Respingător. 4 (Buc) Murdar.
DISPLÁCE vb. III v. displăcea.
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
DISPLÁCE vb. III v. displăcea.
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. A nu-i plăcea, a nu agrea. [Var.: displáce vb. III] – Din it. dispiacere (după plăcea).
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. Neplăcut, dezagreabil. – V. displăcea.
DISPLÁCE vb. III v. displăcea.
DISPLĂCEÁ, displác, vb. II. Intranz. (Construit cu dativul) A-i fi neplăcut, a nu-i fi pe plac. Îl observă că n-are arme și asta nu-i displăcu. SADOVEANU, Z. C. 100. Într-un tablou cutare combinație de culori ne place, cutare ne displace. GHEREA, ST. CR. II 29. Înțelegi bine c-ajunge să-mi displacă Asemenea purtare. MACEDONSKI, O. II 25. – Variantă: displáce vb. III.
DISPLĂCÚT, -Ă, displăcuți, -te, adj. (Rar) Neplăcut, supărător, dezagreabil. Ploaia îmi umple gura de apă. – Într-adevăr... asta-i tot ce poate fi mai displăcut. SADOVEANU, Z. C. 191. Gluma începea să fie displăcută. D. ZAMFIRESCU, R. 197.
displăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác; ger. displăcấnd; part. displăcút
displăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. displác, 1 pl. displăcém, 2 pl. displăcéți; part. displăcút
DISPLĂCEÁ vb. a-i repugna. (Îmi ~ să fac acest lucru.)
DISPLĂCÚT adj. v. neplăcut.
A displăcea ≠ a plăcea
Displăcut ≠ plăcut
DISPLÁCE vb. III. v. displăcea.
DISPLĂCEÁ vb. II. intr. A nu plăcea. ♦ A fi neplăcut. [P.i. displác, var. displace vb. III. / < it. dispiacere, după plăcea].
DISPLĂCEÁ vb. intr. a nu plăcea. ◊ a nu agrea. (după it. dispiacere)
A DISPLĂCEÁ displác intranz. A înceta de a fi pe plac; a nu plăcea. /<it. dispiacere
displace v. a nu plăcea.
* displác, -plăcút, a -plăceá v. intr. (dis- și plac, după fr. déplaire și lat. displicére). Nu plac: vorba asta-mĭ displace.
* displăcút, -ă adj. (d. displac). Neplăcut. Adv. În mod neplăcut.
DISPLĂCEA vb. a-i repugna. (Îmi ~ să fac acest lucru.)
DISPLĂCUT adj. dezagreabil, dezgustător, dizgrațios, grețos, greu, infect, împuțit, neplăcut, nesuferit, puturos, rău, respingător, scîrbos urît, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scîrnav, (înv.) scîrbavnic, scîrbelnic. (O duhoare ~.)

displăcut dex

Intrare: displăcea
displace verb grupa a III-a conjugarea a IX-a
displăcea verb grupa a II-a conjugarea a VIII-a
Intrare: displăcut
displăcut adjectiv