dispărut definitie

2 intrări

26 definiții pentru dispărut

dispăreá vi [At: (a. 1776) URICARIUL I, 179 / V: ~páre, (înv) des~ / Pzi: dispár / E: fr disparaître (după părea)] 1 A înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. 2 (Îe) A ~ ca prin farmec A pieri foarte repede și fără urmă. 3 (D. publicații) A înceta să (mai) apară. 4 (D. publicații) A se epuiza. 5 (De obicei cu determinări locale) A ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. 6 (D. oameni; de obicei cu determinările „fară adresă”, „de acasă”) A nu mai putea fi găsit (la domiciliu) Si: a se pierde. 7 (Spc; d. bunuri materiale; de obicei construit cu pronumele în dativ) A se fura. 8 (Reg) A bejăni. 9 (D. ființe) A muri. 10 (D. plante) A se ofili. 11 (D. popoare, orașe, bunuri materiale etc.) A înceta să mai existe Si: a pieri.
dispărút, ~ă [At: LM / Pl: ~uți, ~e / E: dispărea cf fr disparu] 1 a Care a ieșit din câmpul vizual. 2 a Care nu mai poate fi observat sau găsit. 3 De a cărui soartă nu se (mai) știe nimic. 4 a (Îe) A fi dat ~ A fi considerat ca pierdut fără urmă (în timp de război sau dezastre naturale). 5 a Care nu mai există (astăzi). 6-7 smf, a (Om) mort. 8 a (D. publicații) Care a încetat să mai apară.
DISPÁRE vb. III v. dispărea.
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea).
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.
DISPÁRE vb. III v. dispărea.
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fără urmă, a nu mai putea fi găsit. 2. A înceta să mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre ființe) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (după părea).
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. De a cărui soartă nu se mai știe nimic. ◊ Expr. A fi dat dispărut = (în timp de război) a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre ființe; adesea substantivat) Mort. – V. dispărea. Cf. fr. disparu.
DISPÁRE vb. III v. dispărea.
DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevăzut, a ieși din cîmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deși continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor). Dadaca... dispăru pe portiță. SADOVEANU, Z. C. 257. Cînd am ajuns în dreptul liceului, cei patru dascăli... au dispărut înăuntru. SAHIA, N. 54. Norul trece și dispare În fundul cerului. ALECSANDRI, P. II 126. ♦ A se pierde fără urmă, a pieri, a nu mai putea fi găsit. I-au dispărut mănușile. 2. A înceta de a mai exista, a se stinge, a pieri. De pe toate chipurile dispăruse brutalitatea și graba. C. PETRESCU, C. V. 76. Viforul de astă-noapte a dispărut ca un vis. ISAC, O. 63. ◊ Expr. A dispărea ca prin farmec = a pieri foarte repede și fără urmă. Zăpada a dispărut ca prin farmec. ♦ (Despre persoane) A muri, a deceda. Un om dacă dispare, un altul se ridică, Și-n cartea vieții nume se șterg sau se înscriu. MACEDONSKI, O. I 48. Tiranul să dispară în hăul nimicirii! ALECSANDRI, T. II 164. – Variantă: dispáre (CAMIL PETRESCU, T. III 322) vb. III.
DISPĂRÚT, -Ă, dispăruți, -te, adj. 1. Care a ieșit din cîmpul vizual, care nu se mai vede (deși continuă să existe); care nu mai poate fi observat sau găsit. Iată tratatul dispărut din bibliotecă de mult. IBRĂILEANU, A. 8. ♦ De a cărui soartă nu se mai știe. Vestindu-se acolo că sînt dispărut și decedat, o rudă... a luat moștenirea. SADOVEANU, P. M. 125. ◊ (În timp de război) A fi dat dispărut = a fi considerat ca pierdut fără urmă. La un an după terminarea războiului, neîntorcîndu-se acasă, a fost dat dispărut. ◊ (Substantivat) La regimentul său fu trecut pe lista dispăruților. 2. Care a încetat de a mai exista, care a pierit, care s-a stins. Un cutremur... se ridica din fundul ființei ei ca din alte vieți din veacuri dispărute. SADOVEANU, P. M. 270. Gropile care se văd azi lîngă biserică... sînt pivnițele caselor dispărute. GALACTION, O. I 315. Figurile de elefanți-mamuți... și de alte animale dispărute, ce s-au găsit pe unelte de corn. ODOBESCU, S. III 79. ♦ (Despre persoane) Mort. (Substantivat) Nu pot uita, dintre cei dispăruți prea devreme, un alt prieten cald și impetuos. CAMIL PETRESCU, T. III 490.
dispăreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 2 sg. dispári, 1 pl. dispărém; ger. dispărấnd; part. dispărút
dispăreá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dispár, 1 pl. dispărém; conj. prez. 3 sg. și pl. dispáră; part. dispărút
DISPĂREÁ vb. 1. a pieri, (fig.) a o șterge, (fam. fig.) a se dizolva, a se eclipsa, a se evapora, a se volatiliza. (Răufăcătorul a ~ fără urmă.) 2. a se pierde, a pieri, (reg.) a se prăpădi, (fig.) a se mistui, a se scufunda. (A ~ în noapte.) 3. a fugi, (pop.) a lipsi, (fig.) a o șterge. (~ din fața mea!) 4. v. muri. 5. v. apune. 6. v. risipi. 7. v. înceta. 8. v. înceta. 9. a se stinge. (Zâmbetul i-a ~.) 10. v. pieri.
DISPĂRÚT adj., s. 1. adj., s. v. mort. 2. adj. v. trecut.
A dispărea ≠ a (se) ivi, a supraviețui, a se naște, a arăta, a se isca, a (se) arăta
DISPÁRE vb. III. v. dispărea.
DISPĂREÁ vb. II. intr. 1. A nu se mai vedea, a ieși din câmpul vizual. ♦ A se pierde, a pieri. 2. A-și înceta existența, a se stinge. 3. A muri, a deceda. [P.i. dispár, var. dispare vb. III. / cf. lat. disparere, it. disparire, fr. disparaître].
DISPĂRÚT, -Ă adj. 1. Ieșit din câmpul vizual, care nu se mai vede. ◊ A fi dat dispărut = a fi considerat ca pierdut fără urmă. 2. Care a încetat să mai existe. ♦ (Despre oameni, și s.) Mort. [< dispărea].
DISPĂREÁ vb. intr. 1. a nu se mai vedea, a ieși din câmpul vizual. ◊ a se pierde, a pieri. 2. a-și înceta existența, a se stinge. 3. a muri, a deceda. (după fr. disparaître)
A DISPĂREÁ dispár intranz. 1) A se face nevăzut; a înceta să mai fie în câmpul vizual; a pieri. 2) A se pierde fără urmă. 3) fig. (despre ființe) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a se sfârși; a muri; a deceda; a răposa; a sucomba. /<fr. disparaître
dispare v. a peri din vedere, a se face nevăzut: apare și dispare.
* dispár, -părút, a -păreá v. intr. (mlat. dis-parére, fr. disparaitre. V. par 3)). Nu mă maĭ văd: soarele a dispărut. Nu mă maĭ găsesc: mănușile mele aŭ dispărut. Fig. Nu maĭ sînt, nu maĭ exist: obiceĭurile simple ale părinților noștrĭ aŭ dispărut, ca și eĭ.
DISPĂREA vb. 1. a pieri, (fig.) a o șterge, (fam. fig.) a se eclipsa, a se evapora, a se volatiliza. (Răufăcătorul a ~ fără urmă.) 2. a se pierde, a pieri, (reg.) a se prăpădi, (fig.) a se mistui, a se scufunda. (A ~ în noapte.) 3. a fugi, (pop.) a lipsi, (fig.) a o șterge. (~ din fața mea!) 4. a deceda, a se duce, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfîrsi, a se stinge, a sucomba, (livr.) a repauza, (înv. și pop.) a se săvîrși, (înv. și reg.) a se pnstăvi, (înv.) a se proslăvi, (ir.) a crăpa, a plesni (înv. și reg. ir.) a se sparge, (fig. și fam.) a se curăța, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. și pop. fig.) a pica, (înv. și reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli. ( A ~ ieri la amiază.) 5. a apune, a asfinți, a coborî, a pieri, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinți, (fig.) a se culca a se scufunda. (Soarele ~ după deal.) 6. a pieri, a se risipi. (Noaptea a ~.) 7. a amuți, a înceta, a se liniști, a muți, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în stradă.) 8. a înceta, a trece, (astăzi rar) a se sparge. (Primejdia, durerea a ~) 9. a se stinge. (Zîmbetul i-a ~.) 10. a pieri (rar) a sări. (I-a ~ somnul.)
DISPĂRUT adj., s. 1. adj, s. decedat, defunct, mort, răposat, (livr.) repauzat (în limbajul bisericesc, pop. și eufemistic) pierdut (înv. și pop.) pierit, (înv.) pristăvit, săvîrșit. (~ era un om în vîrstă.) 2. adj. apus, pierdut, trecut. (Vremuri de mult ~.)
SUBLATA CAUSA, TOLLITUR EFFECTUS (lat.) dacă se suprimă cauza, dispare efectul – Adagiu din dreptul roman. Efectele juridice dispar o dată cu dispariția cauzei care le-a generat. În sens mai larg, nu există cauză fără efect.

dispărut dex

Intrare: dispărea
dispare verb grupa a III-a conjugarea a IX-a
dispărea verb grupa a II-a conjugarea a VIII-a
Intrare: dispărut
dispărut adjectiv