Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

17 defini╚Ťii pentru disonan╚Ť─â

dison├ín╚Ť─â sf [At: NEGULICI / V: desun~, (├«nv) ~sun~ / Pl: ~╚Ťe / E: fr dissonance, lat dissonantia] 1 (Muz) Lips─â de consonan╚Ť─â, de armonie ├«ntre sunete. 2 (Muz) Asociere de sunete de ├«n─âl╚Ťimi diferite. 3 Asociere nearmonioas─â de silabe sau de cuvinte Si: cacofonie. 4 Lips─â de armonie Si: dezacord, striden╚Ť─â.
DISON├üN╚Ü─é, disonan╚Ťe, s. f. (Muz.) Lips─â de consonan╚Ť─â, de armonie ├«ntre sunete; asociere de sunete de ├«n─âl╚Ťimi diferite. ÔÖŽ Asociere nearmonioas─â de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ÔÖŽ P. gener. Lips─â de armonie. ÔÇô Din fr. dissonance, lat. dissonantia.
DISON├üN╚Ü─é, disonan╚Ťe, s. f. (Muz.) Lips─â de consonan╚Ť─â, de armonie ├«ntre sunete; asociere de sunete de ├«n─âl╚Ťimi diferite. ÔÖŽ Asociere nearmonioas─â de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ÔÖŽ P. gener. Lips─â de armonie. ÔÇô Din fr. dissonance, lat. dissonantia.
DISON├üN╚Ü─é, disonan╚Ťe, s. f. (Muz.). Lips─â de consonan╚Ť─â; ├«mperechere de sunete care nu fac parte din aceea╚Öi armonie ╚Öi, ├«n consecin╚Ť─â, tulbur─â armonia ╚Öi sun─â nepl─âcut. ÔÖŽ Apropiere nearmonioas─â de silabe sau de cuvinte. V. cacofonie. ÔÖŽ (Rar) Dezacord, striden╚Ť─â. S─â c─ât─âm dar─â unitatea ├«n armonie ╚Öi s─â nu facem disonan╚Ťe prin zelul nostru. BOLLIAC, O. 263.
dison├ín╚Ť─â s. f., g.-d. art. dison├ín╚Ťei; pl. dison├ín╚Ťe
dison├ín╚Ť─â s. f., g.-d. art. dison├ín╚Ťei; pl. dison├ín╚Ťe
DISONÁNȚĂ s. v. nepotrivire.
Disonan╚Ť─â Ôëá consonan╚Ť─â
DISON├üN╚Ü─é s.f. ├Ämperechere de sunete sau de note muzicale care impresioneaz─â nepl─âcut auzul. ÔÖŽ ├Änt├ólnire nepl─âcut─â auzului ├«ntre silabe sau cuvinte; cacofonie. ÔÖŽ (Rar) Striden╚Ť─â; dezacord. / < fr. dissonance, cf. lat. dissonantia].
DISON├üN╚Ü─é s. f. 1. (muz.) asociere de sunete care impresioneaz─â nepl─âcut auzul. ÔŚŐ ├«nt├ólnire nepl─âcut─â auzului ├«ntre silabe sau cuvinte; cacofonie. 2. (p. ext.) lips─â de armonie, dezacord, striden╚Ť─â. (< fr. dissonance, lat. dissonantia)
DISON├üN╚Ü─é ~e f. 1) muz. Succesiune sau simultaneitate de sunete care discordeaz─â din punct de vedere al armoniei muzicale; discordan╚Ť─â; distonan╚Ť─â. 2) lingv. Succesiune de sunete sau de silabe sup─âr─âtoare auzului. 3) Lips─â de acord, de propor╚Ťii (├«ntre p─âr╚Ťile componente). /<fr. dissonance, lat. dissonantia
disonan╚Ť─â f. 1. Muz. acord fal╚Ö; 2. Gram. ├«nt├ólnire nepl─âcut─â de vorbe, de sonuri; 3. lips─â de unitate ├«n stil ╚Öi idei.
* dison├ín╚Ť─â f., pl. e (lat. dissonantia. V. a- ╚Öi con-sonan╚Ť─â, re-zonan╚Ť─â). Muz. Acord fals. Gram. Cacofonie, succesiune ur├«t─â de sunete, ca: te u─şta─ş atent tot timpu.
DISONAN╚Ü─é s. dezacord, discordan╚Ť─â, discrepan╚Ť─â, distonan╚Ť─â, neconcordan╚Ť─â, nepotrivire, striden╚Ť─â. (~ ├«ntre elementele unui ansamblu.)
disonan╚Ť─â, rela╚Ťie succesiv─â sau (mai ales) simultan─â de sunete a c─âror audi╚Ťie produce o impresie dezagreabil─â, de dezechilibru, ├«ncordare ╚Öi care implic─â ÔÇ×mi╚ÖcareÔÇŁ ├«n raport cu consonan╚Ťa*. Determinarea teoretic─â (implicit acustic─â) a d. este intim legat─â de aceea a consonan╚Ťei, ├«nc├ót tratarea ├«n sine a no╚Ťiunii este dictat─â de necesit─â╚Ťi ├«n primul r├ónd metodologice. ÔÖŽ Din punct de vedere istoric (stilistic), d. impune totu╚Öi unele distinc╚Ťii tehnice c─âci, ├«n fond, nu at├ót situa╚Ťia consonan╚Ťei este controversabil─â de-a lungul unei succesiuni de stiluri componistice, c├ót mai ales aceea a d. care a constituit teatrul unor treptate, uneori radicale schimb─âri de optic─â. ÔÖŽ S-ar putea admite c─â ├«n mai toate stilurile ce au culminat cu acela al clasicismului* d. au fost considerate secundele* mari ╚Öi mici, septimele* mari ╚Öi mici ╚Öi toate intervalele* m─ârite ╚Öi mic╚Öorate (de╚Öi ├«n anumite situa╚Ťii provocate de enarmonie (2) o secund─â m─ârit─â poate deveni ter╚Ť─â* mic─â iar o ter╚Ť─â mic╚Öorat─â secunda mare etc.). Tratarea d. ╚Öi principalele ei reguli au fost stabilite ├«nc─â ├«n cadrul contrapunctului* (├«n special al celui ├«nflorit), prin pa╚Öi tipici de secund─â care, dup─â situa╚Ťia ├«n care se produc, se numesc: note de pasaj*, broderie*, ├«nt├órziere*, anticipa╚Ťie* ╚Öi cambiat─â*. ├Än linii mari, sub forma notelor str─âine de acord*, aceia╚Öi pa╚Öi de secund─â sunt tipici ╚Öi pentru armonie (III, 1, 2), ei reprezent├ónd modalitatea rezolv─ârii* d. ├Än afar─â de aceste accep╚Ťii de d., ├«n armonie, consonante sunt trisonurile (dup─â teoria func╚Ťional─â riemannian─â numai cele ale T, D ╚Öi S) dar disonante sunt acordurile formate prin suprapunerea a mai mult de dou─â ter╚Ťe, situa╚Ťie ├«n care de╚Öi componentele acordului (ter╚Ťele) sunt considerate consonante, rezultanta lor ÔÇô acordurile de septim─â, non─â* etc. ÔÇô sunt disonante. Tocmai consonanta relativ─â (imperfect─â) a ter╚Ťei creeaz─â acest paradox al unui grad ├«n plus ├«n tolerarea d., ├«n timp ce, a╚Öa cum remarc─â unele tratate (S. Karg-Elert), toleran╚Ťa este cu un grad mai restr├óns─â ├«n cazul consonan╚Ťelor propriu-zise, ├«nc├ót sunt suficiente numai dou─â cvinte perfecte suprapuse ╚Öi executate armonic pentru a da na╚Ötere unei d. Atonalismul* ╚Öi dodecafonia* au anulat practic contradic╚Ťia consonan╚Ť─â-d., ÔÇ×stilurileÔÇŁ acestea put├ónd fi considerate stiluri disonante (consonan╚Ťa cunosc├ónd o situa╚Ťie de excep╚Ťie, mult inferioar─â frecven╚Ťei d. ├«n vechile stiluri), ceea ce dovede╚Öte, o dat─â ├«n plus, relativitatea statutului d., inexisten╚Ťa unor criterii precise privind propor╚Ťiile ÔÇ×admiseÔÇŁ ale unui ÔÇ×amestecÔÇŁ al consonan╚Ťelor cu d.
DISON├üN╚Ü─é (< fr., lat.) s. f. 1. (MUZ.) Lips─â de consonan╚Ť─â; rela╚Ťie ├«ntre dou─â sau mai multe sunete de ├«n─âl╚Ťimi diferite, care, auzite simultan, produc o senza╚Ťie de ├«ncordare, de instabilitate. ÔÖŽ P. gener. Ceea ce sun─â nepl─âcut, nearmonios, strident. 2. (ARTE PL.) Raport cromatic nesupus armoniei clasice, f─âr─â a avea accep╚Ťia peiorativ─â din muzic─â. 3. (PSIH.) D. cognitiv─â = stare tensionat─â a subiectului (individului) generat─â de coexisten╚Ťa unor elemente de cunoa╚Ötere contradictorii privitoare la acela╚Öi subiect sau de dezacordul ├«ntre atitudine ╚Öi realitate. D. c. presupune un efort din partea individului pentru realizarea echilibrului cognitiv necesar.
DISON├üN╚Ü─é s. f. (< fr. dissonance, cf. lat. dissonantia): v. cacofon├şe.

Disonan╚Ť─â dex online | sinonim

Disonan╚Ť─â definitie

Intrare: disonan╚Ť─â
disonan╚Ť─â substantiv feminin