disociá [At: LM / P: ~ci-a / V: (rar) dezas~ / Pzi: ~iéz / E: fr dissocier, lat dissociare] 1 vr (Chm; d. molecule) A se scinda în mod reversibil în molecule mai simple sau în ioni 2 vr (Chm; d. molecule) A se descompune temporar și reversibil dintr-o combinație. 3-4 vtr (Fig; c.i. noțiuni, probleme, idei etc.) A (se) delimita.

DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.

DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar și reversibil o combinație. ◊ Refl. Atomii se disociază. 2. A despărți, a separa, a delimita între ele noțiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.

DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A descompune o moleculă în atomi sau în grupuri de atomi. V. dezagrega. ◊ Refl. Acidul acetic se disociază în ioni la dizolvarea în apă. 2. (Complementul indică un abstract) A despărți, a separa. – Pronunțat: -ci-a.

disociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 disociáză, 1 pl. disociém (-ci-em); conj. prez. 3 să disociéze; ger. disociínd (-ci-ind)

disociá vb. (sil. -ci-a), ind. prez. 1 sg. disociéz, 3 sg. și pl. disociáză, 1 pl. disociém (sil. -ci-em); conj. prez. 3 sg. și pl. disociéze; ger. disociínd (sil. -ci-ind)

DISOCIÁ vb. a disjunge. (A ~ un aspect al problemei.)

A (se) disocia ≠ a (se) asocia

DISOCIÁ vb. I. tr. A descompune o moleculă în atomi sau în grupuri de atomi. ♦ (Fig.) A despărți, a separa. [Pron. -ci-a, p.i. -iez, 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. dissocier, cf. lat. dissociare].

DISOCIÁ vb. I. tr., refl. (despre molecule) a (se) scinda reversibil în molecule mai simple sau în ioni; (despre combinații) a (se) descompune temporar. II. tr. a despărți, a separa (noțiuni, probleme etc.). (< fr. dissocier, lat. dissociare)

A DISOCIÁ ~éz tranz. 1) (corpuri, substanțe) A face să se disocieze. 2) (probleme, idei) A despărți, făcând o delimitare riguroasă. [Sil. -ci-a] /<fr. dissocier, lat. dissociare

A SE DISOCIÁ se ~áză intranz. (despre corpuri, substanțe) A se separa în părțile asociate; a se desface în părțile componente; a se descompune; a se dezasambla; a se dezagrega; a se desface. [Sil. -ci-a] /<fr. dissocier, lat. dissociare

* disociéz v. tr. (lat. dissociare. V. asociez). Separ elementele asociate: platina disociază aburu de apă. Scot o persoană dintr’o asociațiune. V. refl. Ies dintr’o asociațiune. – Și dezasociez.