disjunge definitie

10 definiții pentru disjunge

disjúnge [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) des~ / Pzi: disjúng / E: lat disjungere] 1 (C.i. idei, probleme) A separa dintr-un ansamblu. 2 (Jur; c.i. pricini, proceduri) A despărți spre a cerceta și soluționa în mod separat.
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu). – Din lat. disjungere.
DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.; rar) A despărți două pricini care fuseseră unite sau a despărți o pricină în două spre a le judeca separat. ♦ A separa o chestiune de alta.
disjúnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
disjúnge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns
DISJÚNGE vb. v. disocia.
DISJÚNGE vb. III. tr. (Jur.) A despărți două pricini sau a despărți o pricină în două pentru a le judeca separat. ♦ A separa (două chestiuni etc.). [P.i. disjúng. / < lat. disiungere].
DISJÚNGE vb. tr. 1. (jur.) a despărți două pricini sau o pricină în două pentru a le judeca separat. 2. a separa (două chestiuni etc.). (< lat. disiungere)
A DISJÚNGE disjúng tranz. 1) jur. (pricini, procedee) A despărți în două pentru a cerceta și judeca în mod separat. 2) (chestiuni) A separa în mod conștient. /<lat. disjungere

disjunge dex

Intrare: disjunge
disjunge verb grupa a III-a conjugarea a X-a