disjunct definitie

10 definiții pentru disjunct

disjúnct, ~ă a [At: LM / Pl: ~cți, ~e / E: lat disjunctus cf fr disjoint] 1 Care separă Si: disjunctiv (1). 2 Care deosebește Si: disjunctiv (2). 3 Care exclude Si: disjunctiv (3). 4 (Mat; îs) Mulțimi ~e Mulțimi care nu au nici un element comun.
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au elemente comune. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint.
DISJÚNCT, -Ă, disjuncți, -te, adj. (Rar) Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au nici un element comun. – Din lat. disjunctus. Cf. fr. disjoint.
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. disjúnctă (-junc-tă), pl. disjúncte
disjúnct adj. m., pl. disjúncți; f. sg. disjúnctă (sil. -junc-), pl. disjúncte
DISJÚNCT adj. v. disjunctiv.
DISJÚNCT, -Ă adj. Disjunctiv. ◊ (Mat.) Mulțimi disjuncte – mulțimi care nu au elemente comune. [Cf. it. disgiunto, fr. disjoint, lat. disiunctus].
DISJÚNCT, -Ă adj. despărțit, separat. ◊ (mat.) mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au nici un element comun; (muz.) trepte disjuncte = trepte ale gamei care nu se succed imediat. (>lat. disiunctus; după fr. disjoint)
disjunct adj. v. DISJUNCTIV.
disjunct v. conjunct.

disjunct dex

Intrare: disjunct
disjunct adjectiv