Dicționare ale limbii române

3 intrări

14 definiții pentru diserta

disért, ~ă a [At: LM / Pl: ~rți, ~e / E: lat disertus, fr disert] (Liv) Care vorbește cu ușurință și elegant.
disertá vi [At: FM (1847), 31/16 / V: (rar) des~, dize~ / Pzi: ~téz / E: fr disserter, lat dissertare] 1 A vorbi despre un subiect dat. 2 A ține o disertație (3).
dișertá v vz deșerta
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter.
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A ține o disertație. – Din fr. disserter.
DISERTÁ, disertez, vb. I. Intranz. (Rar) A vorbi despre un subiect dat (în învățămînt), a ține o disertație.
disertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 diserteáză
disertá vb., ind. prez. 1 sg. disertéz, 3 sg. și pl. diserteáză
DISÉRT, -Ă adj. Care vorbește cu ușurință și elegant. [< lat. disertus, fr. disert].
DISERTÁ vb. I. tr. (Rar) A ține o disertație. [Var. dizerta vb. I. / < fr. disserter, cf. lat. dissertare].
DISÉRT, -Ă adj. care vorbește cu ușurință și elegant. (< fr. disert, lat. disertus)
DISERTÁ vb. tr. a ține o disertație. (< fr. disserter, lat. dissertare)
disertà v. a face o disertațiune.
* disertéz v. tr. (lat. dis-sertare, d. dissérere, -sertum, a vorbi, a trata. V. aserțiune). Țin o disertațiune, tratez o chestiune științifică vorbind.

diserta definitie

diserta dex

Intrare: diserta
diserta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: dișerta
dișerta
Intrare: disert
disert