discontinuu definitie

14 definiții pentru discontinuu

discontínuu, ~uă a [At: HAMANGIU, C. C. 468 / Pl: ~ui, ~ue / E: fr discontinuu, lat discontinuus] 1 Care este lipsit de continuitate Si: întrerupt, intermitent, (liv) discontinuist. 2 (Fiz) Care este alcătuit din elemente distincte, care variază în salturi Si: discret (13).
DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. discontinuus.
DISCONTÍNUU, -UĂ, discontinui, -ue, adj. Care este lipsit de continuitate; intermitent. [Pr.: -nu-u] – Din fr. discontinu, lat. discontinuus.
DISCONTÍNUU, -Ă, discontinui, -e, adj. Cu întreruperi, lipsit de continuitate. V. intermitent.
discontínuu (-nu-u) adj. m., pl. discontínui (-nui); f. discontínuă (-nu-ă), pl. discontínue (-nu-e)
discontínuu adj. → continuu
DISCONTÍNUU adj. 1. v. intermitent. 2. v. cuantificat.
Discontinuu ≠ continuu, încontinuu
DISCONTÍNUU, -UĂ adj. Lipsit de continuitate; necontinuu, cu întreruperi. [Pron. -nu-u. / cf. fr. discontinu, lat.sc. discontinuus].
DISCONTÍNUU, -UĂ adj. 1. lipsit de continuitate; intermitent. 2. direct (2). (< fr. discontinu, lat. discontinuus)
DISCONTÍNUU ~ă(~i, ~e) Care nu este continuu; cu întreruperi; lipsit de continuitate; intermitent. [Sil. -nu-u] /<fr. discontinu, lat. discontinuus
* discontínuŭ, -ă adj. (fr. discontinu, mlat. discontinuus). Întrerupt, intermitent.
DISCONTINUU adj. 1. intermitent. (Proces ~.) 2. (FIZ., FILOZ.) cuantificat, discret. (Un ansamblu ~; valoare ~.)
DISCONTÍNUU, -UĂ adj. (cf. fr. discontinu, lat. sc. discontinuus): în sintagma morfem discontinuu (v.).

discontinuu dex

Intrare: discontinuu
discontinuu adjectiv