discerne definitie

13 definiții pentru discerne

discérne [At: SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 2/28 / V: (rar) ~ná / Pzi: discérn / E: fr discerner, lat discernere] 1 A distinge lucrurile unele de altele. 2 A judeca limpede, pătrunzător.
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere.
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere și cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere.
DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. (Fără forme la timpurile trecute) A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere, cu precizie. Credeam... că pot discerne unde e meritul. CAMIL PETRESCU, T. II 309.
discérne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 să disceárnă; part. discernút
discérne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 sg. și pl. disceárnă; part. discernút
DISCÉRNE vb. v. deosebi.
DISCÉRNE vb. III. tr. A judeca, a raționa pătrunzător, a pătrunde limpede. [P.i. discérn. / < fr. discerner, it., lat. discernere].
DISCÉRNE vb. tr. a judeca limpede, deosebind lucrurile, situațiile etc.; a raționa cu pătrundere și precizie. (< fr. discerner, lat. discernere)
A DISCÉRNE discérn tranz. 1) (lucruri confundabile) A identifica după anumite semne caracteristice; a distinge; a desprinde; a desluși; a deosebi. 2) (lucruri) A aprecia la justa valoare. /<fr. discerner, lat. discernere
discerne v. a vedea limpede, a distinge.
* discérn, -út, a -cérne v. tr. (lat. discérnere. – Să discearnă. V. cern). Disting, văd bine, recunosc (propriŭ și maĭ mult fig.): a discerne amicu de lingușitor.
DISCERNE vb. a deosebi, a desluși, a diferenția, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință culorile.)

discerne dex

Intrare: discerne
discerne verb grupa a III-a conjugarea a IX-a