discernămấnt sns [At: HELIADE, PARALELISM, I, 63 / V: (înv) des~ / E: fr discernement] Facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și de a aprecia lucrurile la justa lor valoare.

DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne. – Din fr. discernement.

DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și a aprecia lucrurile la justa lor valoare. – Din fr. discernement.

DISCERNĂMÎ́NT s. n. Facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și a aprecia lucrurile la justa lor valoare. V. alegere, selecționare. O ființă... capabilă de discernămînt, curajoasă. CAMIL PETRESCU, T. II 305. Ar rezulta că Asachi e un novator exagerat, că vrea să introducă cît mai multă cultură apuseană cu putință fără nici un discernămînt. IBRĂILEANU, SP, CR. 45.

!discernămấnt s. n.

discernământ s. n., pl. discernămínte

DISCERNĂMẤNT s.n. Facultatea de a judeca, de a raționa, de a discerne, de a gândi; judecată, rațiune. [Pl. -turi, -minte. / cf. fr. discernement, it. discernimento].

DISCERNĂMẤNT s. n. facultatea de a discerne; judecată, rațiune. (< fr. discernement)

DISCERNĂMÂNT n. Facultatea de a pătrunde lucrurile, apreciindu-le la justa lor valoare; bun-simț. /<fr. discernement

discernemânt n. facultatea de a judeca lucrurile.

* discernamént n., pl. e (fr. discernement). Facultatea de a discerne. – Forma corectă rom. ar fi discerniment, ca it. discernimento, că vine de la un vb. îld. (Cp. cu compartiment față de apartament). Forma discernămînt e un barb.