dirigui definitie

12 definiții pentru dirigui

dirigui vt [At: ASACHI, I, 240/31 / Pzi: ~ésc / E: lat dirigere] (Înv) 1 A manevra cârma unei ambarcațiuni pentru a stabili direcția de mers. 2 A dirija (2). 3-4 A dirija (4-5).
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui).
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (după cârmui).
DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. A da directive, dispoziții; a conduce, a dirija. Cuconu Ioniță își sorbea cafeaua... pe scara de sus a cerdacului, diriguind, pentru ziua întreagă, rostul gospodăriei sale. HOGAȘ, DR. II 93.
diriguí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 să diriguiáscă
diriguí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. diriguiésc, imperf. 3 sg. diriguiá; conj. prez. 3 sg. și pl. diriguiáscă
DIRIGUÍ vb. 1. v. conduce. 2. v. domni.
DIRIGUÍ vb. v. conduce, dirija.
DIRIGUÍ vb. IV. tr. A conduce, a dirija. [P.i. -iesc, dirígui. / cf. lat., it. dirigere].
A DIRIGUÍ ~iesc tranz. înv. (instituții, organizații, colectivități, activități) A îndruma în calitate de diriguitor; a conduce; a dirija. [Sil. -gu-i] /<lat. dirigere
DIRIGUI vb. a cîrmui, a conduce, a domni, a guverna, a stăpîni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocîrmui, a povățui. (Ștefan a ~ Moldova în glorie.)
dirigui vb. v. CONDUCE. DIRIJA.

dirigui dex

Intrare: dirigui
dirigui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a