direcționa vt [At: BUL. FIL. 177/ P: ~ți-o~ / Pzi: ~néz / E: fr directionner] 1 A orienta într-un anumit sens. 2 A conduce o activitate Si: (rar) a directiva.

DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner.

DIRECȚIONÁ, direcționez, vb. I. Tranz. A orienta, a îndruma într-un anumit sens. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. directionner.

*direcționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 direcționeáză

direcționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. direcționéz, 3 sg. și pl. direcționeáză

DIRECȚIONÁ vb. v. dirija.

DIRECȚIONÁ vb. I. tr. A imprima o anumită direcție; a orienta. [Pron. -ți-o-. / < direcție + -ona].

DIRECȚIONÁ vb. tr. a imprima o anumită direcție; a orienta într-un anumit sens. (< fr. directionner)

A DIRECȚIONÁ ~éz tranz. 1) (obiecte) A face să ia o anumită direcție. 2) fig. (persoane, colective) A face să găsească soluția cea mai bună (într-o anumită împrejurare); a orienta. /<fr. directioner

direcționá vb. I 1974 A orienta v. colá (din direcție + -ona; cf. fr. directionner; DN3, DEX-S)