dipól sm [At: DEX / Pl: ~i / E: fr dipôle, ger Dipol] 1 Circuit electric sau rețea electrică prevăzută cu două borne de acces pentru conectare la o rețea exterioară. 2 (Îs) ~ electric Sistem cu două sarcini electrice apropriate, egale și de semn contrar. 3 (Îas) Antenă de telecomunicații formată din două conductoare dispuse și alimentate simetric.

DIPÓL, dipoli, s. m. 1. Circuit electric cu două borne de acces pentru conectarea la o rețea exterioară. 2. (În sintagma) Dipol electric = a) sistem de două sarcini electrice apropiate, egale și de semn contrar; b) antenă de telecomunicații formată din două conductoare dispuse și alimentate simetric. – Din germ. Dipol, fr. dipôle.

DIPÓL, dipoli, s. m. 1. Circuit electric sau rețea electrică prevăzută cu două borne de acces pentru conectarea la o rețea exterioară. 2. (În sintagma) Dipol electric = a) sistem de două sarcini electrice apropiate, egale și de semn contrar; b) antenă de telecomunicații formată din două conductoare dispuse și alimentate simetric. – Din germ. Dipol, fr. dipôle.

DIPÓL, dipoli, s. m. Fiecare dintr-o pereche de mici poli electrici apropiați și de nume contrare.

dipól s. m., pl. dipóli

dipól s. m., pl. dipóli

DIPÓL s. (FIZ.) dublet. (~ electric.)

DIPÓL s.m. (Fiz.) Fiecare dintr-o pereche de mici poli electrici egali și de semn contrar, foarte apropiați unul de altul. [Cf. germ. Dipol, fr. dipôle].

DIPÓL s. m. fiecare dintr-o pereche de mici poli electrici sau magnetici, egali în valoare absolută și de semn contrar, foarte apropiați unul de altul. (< fr. dipôle)

DIPÓL ~i m. 1) Circuit electric cu două borne de acces care nu are alte cuplaje cu circuitele exterioare. 2) Ansamblu al celor doi poli ai unui magnet. 3) telecom. Antenă de emisie sau de recepție. /<germ. Dipol, fr. dipôle

DIPOL s. (FIZ.) dublet. (~ electric.)