diplomatic definitie

20 definiții pentru diplomatic

diplomátic1, ~ă [At: AR (1832), 2431/10 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr diplomatique] 1 a (Îvr) Diplomat1 (6). 2-4 smf (Îvr) Diplomat1 (1-3). 5-10 a Referitor la diplomație (1-6) Si: (înv) diplomaticesc (1-6). 11-13 a Referitor la diplomați1 (1-3) Si: (înv) diplomaticesc (7-9). 14-19 a Care aparține diplomației (1-6) Si: (înv) diplomaticesc (10-15). 20-22 a Care aparține diplomaților1 (1-3) Si: (înv) diplomaticesc (16-18). 23 a (Îs) Corp (sau, îvr, corpos, trup) ~ Totalitatea ambasadorilor, miniștrilor și reprezentanților unei țări sau ai mai multor țări care se află, de obicei, în capitala unui stat. 24 a (Îs) Limbă ~ă Limbă în care se fac comunicările și se întrețin relațiile între state. 25 a (Îs) Relații (sau legături) ~ice Relații oficiale, pașnice, pe care statele le întrețin în scopul realizării politicii lor externe. 26 a (Îs) Geantă (sau servietă, valiză) ~ă Geantă, servietă etc. cu care se transportă acte oficiale în altă țară (și al căror conținut este scutit de controlul vamal). 27 a (Îas) Geantă sau servietă asemănătoare ca formă cu cea folosită de diplomați (1). 28 a (Îs) Canale ~ice Comunicare între țări prin intermediul diplomaților (1). 29 a (Îs) Imunitate ~ă Faptul că o persoană nu poate fi urmărită în justiție, potrivit legilor țării în care trăiește, ca urmare a statutului de diplomat (1). 30 sf (Înv) Diplomație (1). 31 sf (Înv) Diplomație (4). 32 a (D. oameni) Care manifestă abilitate, șiretenie Si: abil, calculat. 33 sf (Îvr) Diplomație (7).
diplomátic2, ~ă [At: TEODOROVICI, I, 28/16 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr diplomatique, lat diplomciticus] 1 sf Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele (1) și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. 2-3 a Care aparține diplomelor (1) și documentelor oficiale vechi. 4-5 a Referitor la diplomele (1) și la documentele oficiale vechi. 6 a (Îvr) Care a obținut o diplomă (3).
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Diplomat2. – Din fr. diplomatique.
DIPLOMÁTIC1, -Ă, diplomatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. 2. Adj. (Rar) Care aparține diplomelor și documentelor oficiale vechi, privitor la aceste diplome și documente. – Din fr. diplomatique, lat. diplomaticus.
DIPLOMÁTIC1, -Ă, diplomatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. 2. Adj. (Rar) Care aparține diplomelor și documentelor oficiale vechi, privitor la aceste diplome și documente. – Din fr. diplomatique, lat. diplomaticus.
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați2, care aparține diplomației sau diplomaților2. ♦ Care arată, trădează abilitate, subtilitate, șiretenie; diplomat2. – Din fr. diplomatique.
DIPLOMÁTIC1 s. n. v. diplomatică1.
DIPLOMÁTIC2, -Ă, diplomatici,-e, adj. (Învechit, mai ales despre limbă, stil) Caracteristic diplomelor și documentelor, în stilul sobru, în limba specifică diplomelor și documentelor.
DIPLOMÁTIC3, -Ă, diplomatici, -e, adj. 1. Care se referă la diplomație, caracteristic diplomaților. Deși nobil de viță veche, nu s-a bucurat de o anumită însărcinare diplomatică SADOVEANU, Z. C. 168. ◊ Agent diplomatic v. agent. Corp diplomatic v. corp. Curier diplomatic v. curier. Valiză diplomatică v. valiză. 2. Abil, calculat. Iscusința d-tale diplomatică nu te poate ajuta... Țin foarte mult să spui tot ceea ce gîn- dești. CAMIL PETRESCU, T. II 204.
DIPLOMÁTICĂ1 s. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care cercetează diplomele (3) și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. Act de diplomatică națională păstrat și azi la Snagov. ODOBESCU, S. I 438. Noi aice învățăm grecește, latinește... precum și alte multe ramuri de învățături, între care și diplomatica. KOGĂLNICEANU, S. 75. – Variantă: (învechit) diplomátic (BĂLCESCU, O. I 54) s. n.
diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice
diplomátic (referitor la diplome, la diplomație) adj. m. (sil. -plo-), pl. diplomátici; f. sg. diplomátică, pl. diplomátice
DIPLOMÁTIC adj. (înv.) politic. (O acțiune ~.)
DIPLOMÁTIC, -Ă adj. 1. Referitor la diplomație, de diplomat. ◊ Corp diplomatic = totalitatea ambasadorilor, miniștrilor și reprezentanților străini care se află în capitala unui stat. 2. Abil, calculat. [Cf. fr. diplomatique, it. diplomatico].
DIPLOMÁTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la diplomație, de diplomat. ♦ corp ~ = totalitatea ambasadorilor, miniștrilor și reprezentanților străini care se află în capitala unui stat. 2. abil, calculat. II. s. f. 1. disciplină a istoriei care se ocupă cu cercetarea vechilor diplome, a cărților și a altor documente oficiale. 2. diplomație (1). (< fr. diplomatique, lat. diplomaticus, /II, 2/ germ. Diplomatik)
DIPLOMÁTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de diplomație; propriu diplomației. Corp ~. 2) fig. Care vădește mult tact și iscusință în relațiile cu oamenii; cu tact și iscusință față de oameni. Răspuns ~. /<fr. diplomatique
diplomatic a. privitor la diplomație sau la diplomați; corp diplomatic, totalitatea ambasadorilor și a miniștrilor străini acreditați pe lângă un guvern.
* diplomátic, -ă adj. (d. diplomat). Relativ la diplomație, de diplomațĭ: corpu diplomatic. Misterios: aer diplomatic. S.f. Știința care se ocupă de studiul documentelor scrise care stabilesc anumite drepturĭ, anumite fapte politice (A fost întemeiată la 1682 de benedictinu Mabillon). Adv. În mod diplomatic.
DIPLOMATIC adj. (înv.) politic. (O acțiune ~.)
ACADEMIA DIPLOMATICĂ INTERNAȚIONALĂ, organizație internațională neguvernamentală, cu sediul la Paris, creată în 1926, în scopul efectuării de studii asupra principalelor probleme politice cu care este confruntată omenirea. Printre președinții Academiei s-a numărat și N. Titulescu.

diplomatic dex

Intrare: diplomatic
diplomatic adjectiv
  • silabisire: -plo-