dinoteriu definitie

10 definiții pentru dinoteriu

dinotériu sm [At: CADE / Pl: ~ii / E: fr dinothérium] Mamifer fosil proboscidian de mărime uriașă, cu doi fildeși curbați în jos și fixați pe maxilarul inferior.
DINOTÉRIU s. m. Mamifer fosil proboscidian mai mare decât elefantul, cu doi fildeși curbați în jos și fixați pe maxilarul inferior. – Din fr. dinothérium.
DINOTÉRIU s. m. Mamifer fosil proboscidian de mărime uriașă, cu doi fildeși curbați în jos și fixați pe maxilarul inferior. – Din fr. dinothérium.
dinotériu [riu pron. rĭu] s. m., art. dinotériul
dinotériu s. m. (-riu pron. -riu), art. dinotériul; pl. dinotérii
DINOTÉRIU s.m. Mamifer fosil uriaș, asemănător elefantului, având doi fildeși îndoiți la falca de jos și mai multe măsele. [Pron. -riu. / < fr. dinothérium, cf. gr. deinos – groaznic, therion – fiară].
DINOTÉRIU s. m. proboscidian uriaș fosil, erbivor, asemănător elefantului, cu doi fildeși curbați pe maxilarul inferior. (< fr. dinothérium)
DINOTÉRIU ~i m. Mamifer fosil asemănător cu elefantul, dar de dimensiuni mai mari și cu fildeșii curbați în jos. [Sil. -te-riu] /<fr. dinothérium
* dinotériŭ m., pl. iĭ, art. iiĭ (nlat. dinoterium, d. vgr. deinos, teribil, și therion, animal, feară). Geol. Un animal dintr’un gen de mamifere proboscidiene gigantice ale căror oase se găsesc astăzĭ în miocen.
DINO-1 (DEINO-) „uriaș, teribil, groaznic”. ◊ gr. deinos „teribil, groaznic” > fr. dino-, it. id., engl. id. > rom. dino- și deino-. □ ~ceras (v. -ceras), s. m., mamifer fosil asemănător cu rinocerul, avînd caninii foarte dezvoltați și purtînd pe cap trei perechi de proeminențe osoase; ~teriu (v. -teriu), s. m., gen de mamifere fosile neogene proboscidiene, cu doi fildeși fixați pe maxilarul inferior; ~zaur (v. -zaur), s. m., reptilă fosilă uriașă care a trăit în era secundară.

dinoteriu dex

Intrare: dinoteriu
dinoteriu substantiv masculin
  • pronunție: -riu pr. -rĭu