dinamită definitie

2 intrări

25 definiții pentru dinamită

dinamita vt [At: TDRG / Pzi: ~téz / E: fr dynamiter] 1 A pune dinamită (sau alt exploziv) pentru a arunca ceva în aer. 2 A distruge cu ajutorul dinamitei (sau al altui exploziv).
dinamítă sf [At: DEX / Pl: ~te / E: fr dynamite] Exploziv detonant care are la bază nitroglicerina.
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca în aer obstacole naturale, construcții dezafectate, obiective militare în timp de război etc. – Din fr. dynamiter.
DINAMÍTĂ s. f. Exploziv detonant care are la bază nitroglicerina. – Din fr. dynamite.
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită (sau un alt exploziv) pentru a arunca ceva în aer; a distruge cu ajutorul dinamitei (sau al altui exploziv). – Din fr. dynamiter.
DINAMÍTĂ s. f. Exploziv detonant care are la bază nitroglicerina. – Din fr. dynamite.
DINAMITÁ, dinamitez, vb. I. Tranz. A pune dinamită la o stîncă, la o construcție etc., pentru a o arunca în aer; a distruge cu ajutorul dinamitei.
DINAMÍTĂ s. f. Exploziv detonant compus din nitroglicerină ca substanță explozivă principală, absorbită într-un material inert sau exploziv, folosit pentru a arunca în aer obstacole naturale (stînci, pereți de mină etc.) sau (în timp de război) obiective militare. Dinamita, acest material care e în stare să arunce munții în aer, nu e un lucru tare la pipăit. E, dimpotrivă, un fel de pastă moale ca marmelada sau ca untul. BOGZA, Ț. 70.
dinamitá (a ~) vb., ind. prez. 3 dinamiteáză
dinamítă s. f., g.-d. art. dinamítei
dinamitá vb., ind. prez. 1 sg. dinamitéz, 3 sg. și pl. dinamiteáză
dinamítă s. f., g.-d. art. dinamítei
DINAMÍTĂ s. (CHIM.) (prin Transilv.) pușcău.
DINAMITÁ vb. I. tr. A doborî, a distruge cu dinamită. [< fr. dynamiter].
DINAMÍTĂ s.f. Exploziv detonant compus din nitroglicerină încorporată într-o materie poroasă inertă sau explozivă. [< fr. dynamite, cf. gr. dynamis – forță].
DINAMITÁ vb. tr. 1. a distruge cu dinamită. 2. (fig.) a face să sară în aer; a sabota, a împiedica, a distruge. (< fr. dynamiter)
DINAMÍTĂ s. f. exploziv brizant compus din nitroglicerină, încorporată într-un material inert sau exploziv. (< fr. dynamite)
A DINAMITÁ ~éz tranz. 1) A distruge cu ajutorul dinamitei sau al altui exploziv. 2) (clădiri, poduri) A arunca în aer cu dinamită sau cu alt exploziv. /<fr. dynamiter
DINAMÍTĂ f. Exploziv detonant (obținut din nitroglicerină amestecată cu o substanță inertă sau activă), folosit în exploatările miniere, la aruncarea în aer a obstacolelor naturale și în alte scopuri. /<fr. dynamite
dinamită f. substanță explozibilă compusă din nitro-glicerină amestecată cu alte materii, ca nisip subțire, cărămidă pisată. Ea fu descoperită de inginerul suedez Nobel (1867), care reuși a o face folositoare industriei.
* dinamítă f., pl., e (d. vgr. dýnamis, forță). Chim. O substanță explozivă foarte puternică compusă din nitroglicerină amestecată cu nisip fin, cărămidă pisată orĭ altă materie care să nu explodeze prea ușor. – A fost descoperită de ingineru Suedez Nobel (1867), care a reușit s’o facă folositoare industriiĭ.
DINAMI s. (CHIM.) (prin Transilv.) pușcău.
băutúră-dinamítă s. f. Băutură foarte tare ◊ „Din comerț au dispărut aproape complet acele băuturi-dinamită, fabricate pe bază de esențe și culori, numite popular «Secărică», «Adio mamă» etc.” R.l. 19 II 67 p. 3 (din băutură + dinamită)
DINAMÍTĂ (< fr. {i}; {s} gr. dynamis „putere”) s. f. Exploziv detonant format din 30-94% nitroglicerină ca substanță explozivă principală, absorbită într-un material de bază, care poate fi inert (diatomit, praf de cretă) sau activ (nitroceluloză, fulmicoton, trinitrotoluen, nitroglicol etc.). A fost obținută de A. Nobel în 1866.
dinamită, dinamite s. f. 1. băutură spirtoasă foarte tare. 2. (tox.) hașiș de bună calitate.

dinamită dex

Intrare: dinamită
dinamită substantiv feminin
Intrare: dinamita
dinamita verb grupa I conjugarea a II-a