dințúră sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: dinte + -ură] Planta erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra).

dunțúră sf vz dințură

DÍNȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură.

DÍNȚURĂ, dințuri, s. f. Plantă erbacee cu flori roșii sau albe dispuse în spice, care crește prin semănături sau ierburi (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ură.

dínțură s. f., pl. dínțuri

dințură f. sau iarba dintelui, plantă al cării caliciu are dinți ascuțiți (Odontoides rubra).

dințúră V. ghințură.

ghințúră, dințúră și ințúră f., pl. ĭ (rut. gindzura, bg. sîrb. lincura, d. germ. enzian, it. genziana, d. lat. gentiana). Pop. Gențiană. – La Acad. și Cdr. ghínțură, la Pascu (R. C. 1938, 118) -úră.