dința definitie

10 definiții pentru dința

dința vt [At: DL / Pzi: ~țéz / E: drr dințat] A face dinți (14) pe marginea unui obiect.[1] modificată
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte.
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face dinți (2) pe marginea unui obiect. – Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte.
DINȚÁ, dințez, vb. I. Tranz. A face crestături în formă de dinți (2) pe marginea exterioară sau interioară a unui obiect.
dințá (a ~) vb., ind. prez. 3 dințeáză
dințá vb., ind. prez. 1 sg. dințéz, 3 sg. și pl. dințeáză
DINȚÁ vb. v. zimțui.
A DINȚÁ ~éz tranz. (obiecte) A prevedea cu crestături în formă de dinți. /Din dințat
dințéz v. tr. Crestez pe marginĭ. V. dantelez.
DINȚA vb. a cresta, a zimța, a zimțui. (~ muchia unei piese metalice.)

dința dex

Intrare: dința
dința verb grupa I conjugarea a II-a