dințărít sn [At: I. CR. XV, 458, ap. TDRG / Pl: ~uri / E: dinte + -ărit] (Gmț) Bir pe care urma să-l plătească cineva celui pe care l-a ospătat, pentru osteneala acestuia de a mesteca cu dinții (1).

DINȚĂRÍT s. n. (Glumeț) Plată care urma să fie dată de creștini unui turc, fiindcă și-a obosit dinții mâncând în casa lor. – Dinte + suf. -ărit (după tc. diș-parasi „bani de dinți”).

DINȚĂRÍT s. n. (Glumeț) Bir pe care urma să-l plătească cineva celui pe care l-a ospătat, pentru osteneala acestuia de a mesteca cu dinții. – Dinte + suf. -ărit (după tc. diș-parasi „bani de dinți”).

DINȚĂRÍT s. n. (Formație glumeață) Bir pe care îl plătește cel care a oferit mîncarea aceluia care a mîncat-o, pentru osteneala dinților. Să vă vedeți popi o dată; ș-apoi atunci... ați scăpat și voi deasupra nevoiei: bir n-aveți a da, și havalele nu faceți; la mese ședeți în capul cinstei și mîncați tot plăcinte și găini fripte. Iar la urmă vă plătește și dințăritul. CREANGĂ, A. 108.

dințărít (fam.) s. n.

dințărít s. n.

DINȚĂRÍT n. 1) înv. iron. Plată pe care, se spune, că o dădeau creștinii turcului care mânca în casa lor, pentru că și-a obosit dinții. 2) Plată pe care cineva o cere în glumă de la persoana la care a mâncat pentru că și-a obosit dinții. /dinte + suf. ~ărit

dințărit n. plată ce se zice că plătiau creștinii unui turc, fiindcă și-a ostenit dinții mâncând în casa lor: (despre popi) mâncați tot plăcinte și găini fripte, iar la urmă vă plătește și dințăritul CR. [Formațiune analogică după numele vechilor dări: dijmărit, pogonărit, etc.].

dințărít n., pl. urĭ (d. dințĭ, format ca și oĭerit, vădrărit). Fam. Taxa pe care o plătește lupu din poveste p. ascuțitu dinților.