dimie definitie

13 definiții pentru dimie

dimíe sf [At: (a. 1693), ap. ȘIO II1, 157 / V: (reg) demíe / Pl: ~ii / E: tc dimi] (Pop) Țesătură groasă de lână folosită la confecționarea hainelor țărănești Si: aba, pănură.
DIMÍE s. f. Țesătură groasă de lână (albă), folosită la confecționarea hainelor țărănești; aba, pănură. – Din tc. dimi.
DIMÍE s. f. Țesătură groasă de lână (albă), folosită la confecționarea hainelor țărănești; aba, pănură. – Din tc. dimi.
DIMÍE, dimii, s. f. 1. (Munt., Mold.) Țesătură țărănească de lînă, de obicei de culoare albă, din care se confecționează haine și obiecte de îmbrăcăminte; pănură, aba. Într-un colț... atîrna o bucată mare de dimie la uscat. DUMITRIU, V. L. 46. Era cu straiele alea nouă de dimie albă. SADOVEANU, M. C. 183. [Agapia] se ridică între munți, zveltă, albă și strînsă la un loc, ca într-o dulamă de dimie albă. GALACTION, O. I 497. 2. (Neobișnuit) Pantaloni țărănești strîmți; cioareci. Băieții cei de tot tineri, cu dimie strîmtă și găitănată pe picioare... ridicau nori de praf cu săriturile lor. MACEDONSKI, O. III 11.
DIMÍE, dimii, s. f. (Reg.) 1. Țesătură țărănească de lână (de culoare albă), din care se confecționează obiecte de îmbrăcăminte; pănură, aba1. 2. (Rar) Pantaloni țărănești strâmți; cioareci. – Tc. dimi.
dimíe s. f., art. dimía, g.-d. dimíi, art. dimíei
dimíe s. f., art. dimía, g.-d. art. dimíei; pl. dimíi
DIMÍE s. v. aba.
dimíe (dimíi), s. f. – Țesătură groasă de lînă albă. – Mr. dhimit, „barhet”. Tc. dimi „barhet” (Meyer, Türk. St., I, 54; Șeineanu, II, 157; Lokotsch 521; Pascu, II, 34); cf. bg. dimiĭa, sb. dimije, alb. dimi „pantalon turcesc”. Tiktin crede că termenul tc. provine din fr. demicoton „percal”, care a dat și tc. demikoton, rom. (di)micaton, s. n. (înv., pînză de bumbac de căptușit, percal). Este cuvînt identic cu dimii, s. f. (Olt., pantalon turcesc de lînă albă).
DIMÍE ~i f. înv. 1) Țesătură groasă de casă (de obicei din lână albă) folosită pentru haine; aba; pănură. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. [Art. dimia; G.-D. dimiei; Sil. -mi-e] /<turc. dimi
dimie f. abà: antereu de dimie albă. [Turc. DIMÌ].
dimíe f. (turc. dimi, o stofă de bumbac, dimit, lustrină, d. ngr. dimiton, o stofă, care vinde d. vgr. dimitos, în doŭă ițe: alb. dimi, bg. sîrb. dimije, șalvarĭ; rus. dimiĭa, țig. dimi, pantaloni, mgerm. timit, tymit, engl. dimity, o stofă de bumbac). Un fel de postav gros de lînă (alb, maĭ rar negru saŭ altfel) din care țăraniĭ îșĭ fac haĭne, numit și aba. V. pănură.
DIMIE s. aba, pănură, (pop.) suman, (reg.) saiac, zeghe. (Haină țărănească de ~.)

dimie dex

Intrare: dimie
dimie substantiv feminin