diligență definitie

21 definiții pentru diligență

diligénță2 sf [At: MAG. IST. I, 58/16 / V: (rar) ~ije~, (înv) ~gín~, deligínță / Pl: ~țe / E: fr diligence, lat diligentia] (Liv) 1 Sârguință. 2 Promptitudine.
diligénță1 sf [At: (a. 1767) IORGA, S. D. IV, 98 / V: (rar) ~iján~, ~ijé~, (îrg) ~ijeán sn, ~ijánț sn, (înv) ~ijáns sn, ~ijánsă, dărăjánț sn, deligeánț sn, deligénț sn, del~, deligín~, deliján sn, delijánt sn, delijánță, delijénță, (reg) dilijáncă, dirigeáncă, delejánț, delijáns / Pl: ~țe / E: fr diligence] Trăsură mare, acoperită, cu care se făcea în trecut transportul regulat de poștă și de călători pe distanțe lungi Si: poștalion. modificată
DILIGÉNȚĂ1, diligențe, s. f. Trăsură mare, acoperită, cu care se făcea în trecut transportul regulat de poștă și de călători pe distanțe mai lungi; poștalion. – Din fr. diligence.
DILIGÉNȚĂ2, diligențe, s. f. (Livr.) Sârguință, osteneală; zel, promptitudine. – Din lat. diligentia, fr. diligence.
DILIGÉNȚĂ1, diligențe, s. f. Trăsură mare, acoperită, cu care se făcea în trecut transportul regulat de poștă și de călători pe distanțe mai lungi; poștalion. – Din fr. diligence.
DILIGÉNȚĂ2, diligențe, s. f. (Livr.) Sârguință, osteneală; zel, promptitudine. – Din lat. diligentia, fr. diligence.
DILIGÉNȚĂ1, diligențe, s. f. Trăsură mare, acoperită, care făcea (pînă la introducerea căilor ferate și a autotransportului) serviciul regulat de poștă și de transport al călătorilor; poștalion. Drumul e tare și lunecos ca sticla. Diligența merge cu greutate. GALACTION, O. I 468. La zile anumite sta-ntr-o piață O veche diligență-ncăpătoare Cu surugiii sprinteni de-a călare. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 160. Vîrgolici trebuia să sosească de la Neamț cu diligența de 8 dimineața. HOGAȘ, DR. II 131.
DILIGÉNȚĂ2, diligențe, s. f. (Transilv.; latinism învechit) Sîrguință, osteneală.
diligénță s. f., g.-d. art. diligénței; pl. diligénțe
diligénță (trăsură mare, sârguință) s. f., g.-d. art. diligénței; pl. diligénțe
DILIGÉNȚĂ s. poștalion, poștă, (înv.) menzil, olac. (~ transporta călători și corespondență.)
DILIGÉNȚĂ s. v. hărnicie, râvnă, silință, sârguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel.
DILIGÉNȚĂ1 s.f. Silință, sârguință. [< lat. diligentia, cf. fr. diligence].
DILIGÉNȚĂ2 s.f. (În trecut) Trăsură mare cu cai, folosită la transportul în comun al călătorilor, care mergea mai repede decât trăsurile obișnuite. [< fr. diligence].
DILIGÉNȚĂ1 s. f. silință, sârguință, zel. (< lat. diligentia, fr. diligence)
DILIGÉNȚĂ2 s. f. trăsură mare cu cai, folosită în trecut, la transportul regulat de poștă și călători pe distanțe lungi; poștalion. (< fr. diligence)
DILIGÉNȚĂ ~e f. înv. Trăsură mare, cu multe locuri, care servea ca mijloc de transport pentru pasageri și poștă la distanțe mari; poștalion. /<fr. diligence
diligență f. 1. promptitudine: diligența întru îndeplinirea unei obligațiuni; 2. mare trăsură publică pentru călători.
* diligénță f., pl. e (fr. diligence, d. lat. diligentia. V. predilecțiune). Promptitudine. (Rar). Mare trăsură publică închisă (omnibus) pentru călătorie pe unde nu e cale ferată (Azĭ e înlocuită de automobilu de curse).
DILIGENȚĂ s. poștalion, poștă, (înv.) menzil, olac. (~ transporta călători și corespondență.)
diligență s. v. HĂRNICIE. RÎVNĂ. SILINȚĂ. SÎRGUINȚĂ. STRĂDANIE. STRĂDUINȚĂ. VREDNICIE. ZEL.

diligență dex

Intrare: diligență
diligență substantiv feminin