diletánt, ~ă smf [At: ASACHI, M. H. 4/22 / V: (înv) ~lit~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr dilettante] 1 Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională necesară. 2 Persoană care se preocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere Si: amator, neprofesionist. 3 (Prt) Persoană care nu adâncește sau nu are pregătirea științifică pentru a adânci problemele profesiunii sale, ale unei științe etc.

DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante.

DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește problemele profesiunii sale. – Din fr. dilettante.

DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante.

DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu o ramură a artei, a științei sau a tehnicii numai din plăcere, fără a fi profesionist sau specialist; amator; (peiorativ) persoană superficială care nu adîncește problemele specialității sale sau care nu are pregătirea științifică necesară pentru a le adînci. Operă de diletant. ▭ Nu vorbești ca un om de știință, vorbești ca un diletant. BARANGA, I. 197. Nu e nici cîntăreț, nici pictor, nici poet... E un diletant, mediocritate. CAMIL PETRESCU, T. I 95. Avem diletanți ce se cred și se zic artiști și care nu au cea mai slabă idee de artă. ALECSANDRI, S. 4. ◊ (Adjectival) Pianistul diletant se întrerupse iritat, cu mîinile sprijinite pe coapse, cu coatele în afară. CAMIL PETRESCU, N. 105.

diletánt (amator) s. m., pl. diletánți

diletántă s. f., g.-d. art. diletántei; pl. diletánte

diletánt s. m., pl. diletánți

diletántă s. f., g.-d. art. diletántei; pl. diletánte

DILETÁNT s., adj. v. amator.

Diletant ≠ profesionist

DILETÁNT, -Ă s.m. și f. Amator (pasionat) de artă, de știință, de tehnică, fără pregătire de specialitate; (peior.) om superficial, lipsit de pregătire temeinică. [< fr. dilettante, cf. it. dilettante – care se delectează].

DILETÁNT, -Ă s. m. f. cel care se ocupă de o știință, artă sau tehnică numai din plăcere, fără a fi profesionist ori specialist; amator. ◊ (peior.) cel care îndeplinește o activitate în mod neglijent și fantezist, neavând o pregătire de specialitate satisfăcătoare. (< fr. dilettante)

DILETÁNT ~ți m. Persoană care se ocupă cu ceva (artă, știință, tehnică) numai din plăcere, fără a poseda cunoștințe profesionale corespunzătoare. /<fr. dilettante

diletant m. 1. amator pasionat de muzică; 2. cunoscător în literatură sau artă.

* diletánt, -ă adj. (it. dilettante, d. dilettare, lat. delectare, a delecta). Persoană care, numaĭ de simple eĭ plăcere, se ocupă de artă orĭ și de știință fără s’o știe ca un maestru și fără să tragă folos din dintr’asta: diletant în muzică. Fig. Iron. Care nu se ocupă serios de un lucru saŭ nu-l știe bine: diletant politic.

DILETANT s., adj. amator, neprofesionist. (Pictor ~.)