dijmár sm [At: IST. Ț. R. 73 / V: (îrg) dej~, dicimár / Pl: ~i / E: dijmă + -ar] (Înv) Persoană care fixa și strângea dijmele (1) Si: (înv) dijmuitor.

DIJMÁR, dijmari, s. m. Persoană care strângea dijmele; dijmuitor. – Dijmă + suf. -ar.

DIJMÁR, dijmari, s. m. Persoană care strângea dijmele; dijmuitor. – Dijmă + suf. -ar.

DIJMÁR, dijmari, s. m. (Învechit) Persoană care strîngea dijmele.

dijmár (dijmuitor) s. m., pl. dijmári

dijmár s. m., pl. dijmári

DIJMÁR s. v. dijmuitor.

DIJMÁR ~i m. ist. Slujbaș care încasa dijmele. /dijmă + suf. ~ar

dijmár m. Vechĭ. Perceptor.

DIJMAR s. (IST.) dijmuitor. (~ strîngea dijma.)